Chindia Târgoviște are un nou președinte-investitor: Marius Pavel, fondatorul Barca Academy România

in Actualitate by
Banner

Clubul Chindia Târgoviște a anunțat intrarea într-o nouă etapă de conducere, odată cu preluarea funcției de președinte-investitor de către Marius Pavel, fondatorul Barca Academy România. Prezentarea oficială a avut loc vineri, 13 iunie 2025, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Târgoviște, în sala de conferințe a Stadionului „Eugen Popescu”, la care au fost prezenți și doi dintre reprezentanții membrilor asociați ai clubului: primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

În cadrul evenimentului, Marius Pavel a vorbit despre intențiile sale în raport cu Chindia și despre modul în care Barca Academy va deveni parte integrantă a proiectului de dezvoltare al clubului.

Gândim un proiect foarte mare. Barca Academy are în prezent 500 de copii și, cel mai probabil, vom deschide și în Sofia. Toată această bază trebuie să aibă continuitate. Ne-am dat seama că trebuie să avem o echipă profesionistă. Târgoviștea are o tradiție, infrastructura s-a dezvoltat foarte mult. Avem un stadion modernizat recent și urmează o bijuterie. Vom aduce un director tehnic de la FC Barcelona și un preparator fizic. În ultimele trei zile am fost la Barcelona și am lucrat la acest aspect”, a declarat Marius Pavel.

El a ținut să mulțumească autorităților locale pentru sprijinul acordat:

Vreau să le mulțumesc reprezentanților celor doi asociați, domnul primar Daniel Cristian Stan și domnului președinte CJD, Corneliu Ștefan, pentru deschiderea față de acest parteneriat. Sunt doi oameni serioși, de cuvânt, care au susținut necondiționat acest club, inclusiv prin infrastructura realizată și, nu în ultimul rând, prin sprijinul financiar. Știm cu toții cât de greu se atrag bani în fotbal. În ceea ce privește situația actuală a clubului, nu trecem printr-un moment fericit, nici financiar, nici sportiv. Dar avem un plan de redresare. Nu se vor întâmpla minuni peste noapte, însă vom munci constant pentru a schimba lucrurile.”

Primarul Daniel Cristian Stan a vorbit despre  importanța colaborării cu Barca Academy și a exprimat încrederea în potențialul proiectului:

Am convingerea că parteneriatul cu Barca Academy va face din echipa noastră, nu în foarte mult timp, un reper de performanță în fotbalul românesc. După o perioadă grea, echipa târgovișteană intră într-o nouă etapă, care va oferi suporterilor satisfacțiile pe care le așteaptă și le merită. Infrastructura deosebită, tradiția clubului, deschiderea la dialog și, mai ales, atașamentul suporterilor au reprezentat argumente solide pentru realizarea acestui proiect. Succes, Marius Pavel, în misiunea deloc ușoară care te așteaptă!

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre direcțiile în care noua colaborare ar putea influența dezvoltarea fotbalului local:

În ciuda tuturor provocărilor, clubul intră într-o nouă etapă alături de un partener de elită: Barca Academy – un nume uriaș în formarea tinerelor talente la nivel mondial. Această colaborare va aduce profesionalism, stabilitate și viziune, elemente esențiale pentru viitorul fotbalului dâmbovițean. Împreună vom construi un proiect solid, dedicat performanței și creșterii generațiilor de mâine. Cu sprijinul noului partener, Chindia Târgoviște va implementa o strategie de dezvoltare pe termen lung și va oferi rezultatele pe care le așteaptă suporterii dâmbovițeni. Succes președintelui Marius Pavel și echipei sale!”

Banner