Festivalul Babel continuă la Târgoviște cu spectacole internaționale și discuții între artiști

in Cultură by
Banner

Festivalul Internațional Babel a ajuns  la a șasea zi. Evenimentul a continuat cu mai multe spectacole, atât în sălile Teatrului „Tony Bulandra”, cât și în spații publice din Târgoviște.

Ziua a început cu o conferință de presă organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor. Organizatorii și invitații au vorbit despre spectacolele din ziua precedentă și despre mesajele transmise prin intermediul teatrului. La conferință au participat Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra”, Liviu Cheloiu, director artistic al festivalului, și regizorul sud-coreean Jeungwoo Son.

Printre spectacolele prezentate s-a numărat „Hamlet Liber”, regizat de Mihai Constantin Ranin. Acesta a declarat că spectacolul oferă o viziune nouă asupra piesei lui William Shakespeare și abordează teme actuale, precum criza de identitate sau lupta interioară.

Un alt spectacol remarcat a fost „Utopia Now”, din Serbia, inspirat de romanul „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley. Montarea combină tehnologia cu jocul actoricesc pentru a arăta cum influențează aceasta comportamentul uman.

Pe lângă spectacolele din teatru, programul a inclus și evenimente în aer liber. În centrul orașului, trupa italiană Django Juggles a susținut un spectacol de jonglerie și comedie stradală. De asemenea, în Piața „Mihai Viteazul” a avut loc spectacolul de dans „Sahara Night”, care a abordat teme legate de identitate și libertate.

Un moment special a fost și proiecția filmului-spectacol „MAMIL” (Middle Aged Man in Lycra), prezentat în prezența actorului Mark Hadlow din Noua Zeelandă.

Ziua s-a încheiat cu spectacolul „O zi obișnuită din viața dansatorului Gregor Samsa”, regizat de Eugenio Barba, Lorenzo Gleijeses și Julia Varley, o producție centrată pe expresia corporală a actorilor.

Banner