Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene, deschis în a doua zi a Zilelor Județului

În a doua zi a Zilelor Județului Dâmbovița, Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – fostul sediu al Școlii de Cavalerie din Târgoviște – a fost deschis oficial, iar momentul a fost transmis în direct de Bazar TV.

La eveniment au participat oficiali, printre care Ministrul Culturii, Natalia Intotero, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul Marian Tănase, parlamentari din județ, dar și o delegație din Republica Moldova condusă de vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman.

Corneliu Ștefan a vorbit despre importanța acestui moment, amintind că muzeul nu este doar o clădire, ci un loc în care s-a scris o parte din istoria națională:

Astăzi readucem la viață un spațiu plin de povești ale generațiilor de cavaleri care și-au slujit patria cu onoare”, a spus președintele CJD.

Primarul Daniel Cristian Stan a explicat că restaurarea clădirii reprezintă mai mult decât o reparație. „Restaurarea acestui monument nu e doar o lucrare de reparație. E un gest de respect pentru istorie și o responsabilitate față de cei care vor veni după noi. Trebuie să păstrăm vie amintirea acestui loc, ca și generațiile viitoare să înțeleagă ce a însemnat pentru noi.”

Muzeul va face parte din Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” și va fi promovat în circuitul turistic național, pentru ca tradițiile militare dâmbovițene să ajungă cunoscute în toată țara.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

PUCIOASA: Trupa de teatru  ,,CORN ŞI LAPTE” din nou la înălţime!

Next Story

Camera de Comerț Dâmbovița alături de viitorii antreprenori. LA MULȚI ANI, COPILĂRIE!