Bacalaureat 2025 în Dâmbovița: contestațiile au schimbat procentele, dar nu și realitatea — mai slab decât anul trecut
Ziua de 30 iunie a adus clarificări pentru absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bacalaureat în prima sesiune a acestui an. În județul Dâmbovița, după soluționarea celor 961 de contestații, rata de promovare a crescut ușor, cu 2,32%, ajungând la 69,28%. Cu toate acestea, rezultatul rămâne sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, când 72,27% dintre candidați au trecut examenul maturității.
Dacă ne uităm doar la absolvenții din promoția actuală, 75,33% au reușit să promoveze după contestații — o îmbunătățire față de procentul inițial de 73,11%, dar o scădere clară față de 78,9% cât s-a înregistrat în 2024. În schimb, pentru candidații din promoțiile anterioare, se remarcă o creștere de aproximativ 3,7 procente, de la 29,85% anul trecut la 33,53% în 2025.
După recorectarea lucrărilor, în total 1.642 de candidați din județ au promovat examenul: 1.527 din seria curentă și 115 din anii anteriori. Contestațiile au avut un impact major în unele cazuri — 64 de elevi au primit note mai mari cu cel puțin un punct, iar 8 au beneficiat de creșteri considerabile, de peste 1,5 puncte. Totuși, nu au lipsit nici dezamăgirile: 234 de note au scăzut cu cel puțin un punct după reevaluare.
Cele mai multe medii finale se încadrează în intervalele 8,00–8,99 și 9,00–9,99, fiecare cu câte 460 de candidați. Alte 347 de medii au fost între 7,00 și 7,99, iar 375 între 6,00 și 6,99. În mod surprinzător — sau poate nu — niciun elev din județ nu a obținut media 10 la Bacalaureat în 2025.
Singura unitate de învățământ din Dâmbovița care a reușit performanța unei promovabilități de 100% este Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște.
Pentru candidații care nu au trecut în această sesiune, o a doua șansă vine în luna august. A doua sesiune a Bacalaureatului 2025 este programată între 4 și 26 august, iar înscrierile se vor derula în perioada 14–21 iulie. Reamintim că, pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie finală de cel puțin 6.