Cristian Bălașa, replică reținută, dar fermă, pentru Marcel Ghergu: „Nici eu nu voi putea lucra cu el dacă îmi va fi superior”

27/05/2025

Cristian Bălașa, team managerul Chindiei Târgoviște, a fost invitat marți seară în emisiunea „Sport Bazar”, unde a oferit un răspuns elegant, dar clar, la săgețile trimise cu o seară înainte de președintele clubului, Marcel Ghergu. Deși a evitat atacurile directe, fostul mijlocaș al Chindiei din anii ’90 a dat de înțeles că relația profesională cu Ghergu se apropie de un punct de ruptură.

Nu sunt omul care să atace pe nimeni, prefer să-mi văd treaba mea. Eu îl respect pe Marcel Ghergu, îl stimez și îi apreciez calitățile. De aceea am și vrut să-l iau cu mine la Gloria Buzău, dar nu a vrut să vină că eu i-aș fi fost într-o poziție superioară. Orgoliul! E totuși o problemă dacă a zis-o ca actual președinte. Dacă a spus-o ca fost președinte al Chindiei, e dureros. Nici eu nu aș putea să lucrez în aceste momente. Apreciam dacă avea ceva de spus, trebuia să vină și să mi-o spună mie”, a declarat Cristian Bălașa.

În ciuda tonului calm, mesajul e cât se poate de limpede: dacă în vară Ghergu va continua într-o poziție superioară în cadrul clubului, Bălașa nu își mai vede locul la Chindia. „Nu voi putea continua într-un astfel de context”, a transmis acesta, lăsând deschis scenariul unei despărțiri iminente.

Declarațiile vin ca replică la ieșirea publică a lui Marcel Ghergu, care în emisiunea „Sport Show” a afirmat, printre altele, că nu ar accepta niciodată să lucreze sub comanda lui Cristian Bălașa, considerând că acesta nu deține, încă, toate elementele necesare pentru a fi președinte de club. „Păi, vreodată, voi fi eu subalternul lui Cristi Bălașa? Nu vreau. Ar însemna să muncesc eu, și el să fie doar președinte”, a punctat Marcel Ghergu, adăugând că team managerul a avut mai multe momente în acest sezon în care a vrut să plece de la Chindia.

Îmi doresc să continui la Chindia

Cu toate tensiunile, Cristian Bălașa a subliniat că intenția sa nu este să părăsească clubul. „Eu îmi doresc să rămân la Chindia Târgoviște”, a spus el, explicând că mai are doi ani de contract și că este deschis să continue, dar doar dacă va exista compatibilitate profesională cu noua conducere, în cazul în care vor avea loc schimbări.

E clar că în vara asta vor avea loc schimbări. Poate veni oricine, nu știu, nu am informații concrete ca să vorbesc. Totuși, cine va veni, trebuie să vedem dacă putem rezona și continua pe același drum. Nu depinde 100% de mine. Repet, eu îmi doresc să rămân.”

Deși a lăsat loc de împăcare, afirmațiile lui Bălașa sugerează că viitorul său la club depinde mai puțin de contract și mai mult de climatul intern. „Dacă mi se va propune aceeași funcție din vară, nu voi mai continua”, a fost concluzia team managerului.

Rămâne de văzut dacă tensiunile dintre cei doi oficiali vor duce la o ruptură definitivă sau dacă, până în vară, se va găsi o cale de compromis. Cert e că liniștea de la Chindia Târgoviște e departe de a fi restabilită.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Deputatul Daniel Blaga, prezent la ceremoniile de învestitură a președintelui Nicușor Dan

Next Story

Grădinița cu program prelungit nr. 3 din Târgoviște, aproape gata după lucrările de eficientizare energetică