„Spațiul” devine temă centrală la Festivalul Babel 2025. Detalii în articol

21/05/2025

Târgoviște se pregătește să găzduiască și în acest an Festivalul Internațional Babel, un eveniment cultural de amploare, ajuns la ediția cu numărul XIII.

Tema aleasă pentru 2025 este „spațiul”, iar organizatorii promit un program artistic complex, ce va include spectacole de teatru din România și din străinătate, alături de forme performative diverse.

Conferința de lansare a avut loc  în Foaierul Teatrului „Tony Bulandra”, în prezența directorului teatrului, Mihai Constantin Ranin, a primarului municipiului, Daniel Cristian Stan, și a directorului artistic al festivalului, Liviu Cheloiu.

Este cea de-a 13-a ediție a Festivalului Babel. Va fi una excepțională din toate punctele de vedere. Tema – spațiul – este una deosebit de generoasă. M-am concentrat în ultima perioadă pe zona de concept și am plecat de la întrebarea: ce este spațiul? Mulți îl asociază imediat cu arhitectura, dar teatrul ne arată că primul spațiu relevant este cel interior – al actorului, al omului. Este un spațiu de reflecție, de comunicare, uneori religios, alteori ritualic. Este un spațiu care generează noi sensuri. În acest an, Hamlet va fi prezent în patru sau chiar cinci spectacole, fiecare plasat într-un cadru spațial diferit”, a declarat Mihai Constantin Ranin.

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, a vorbit despre rolul tot mai  pe care Babel îl joacă în viața culturală a orașului: „Festivalul Babel înseamnă continuitate, dar și identitate. Mă bucur că Târgoviște găzduiește, an de an, un eveniment atât de valoros și de original. Nu cred că există, în România, un alt festival care să aducă împreună atâtea tipuri de expresii artistice. Avem spectacole de teatru, dar și performance-uri, instalații și manifestări culturale dedicate publicului larg. Babel a devenit, treptat, o emblemă culturală a municipiului. Îi felicit pe toți cei implicați și invit târgoviștenii și dâmbovițenii să se bucure de festival între 7 și 15 iunie.”

Liviu Cheloiu, director artistic al Teatrului „Tony Bulandra” și coordonator al programului festivalului, a oferit câteva repere concrete din agenda pregătită pentru 2025: „Am pornit de la o temă esențială pentru teatrul contemporan: spațiul. Programul este gândit în așa fel încât să includă creații ale unor artiști importanți din sfera teatrului actual. Vom avea patru spectacole Hamlet, fiecare cu o abordare aparte. Unele se joacă în spații total diferite, altele în același spațiu, dar propun perspective regizorale distincte. Unul dintre spectacole aduce publicul în proximitatea directă a actorilor, ceea ce schimbă radical relația scenică. E o ediție gândită ca o experiență teatrală completă.”

Festivalul Babel se desfășoară anual la Târgoviște și reunește trupe din multiple țări, propunând un dialog intercultural prin intermediul artelor spectacolului. Tema „spațiului” va fi explorată nu doar prin decor și locații, ci mai ales prin conținut artistic și semnificații simbolice.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Universitatea „Valahia” – depunere solicitare de emitere a acordului de mediu

Next Story

Chindia, cu nervii tari și inima mare! „Remontada” de senzație la Târgoviște și salvare dramatică de la retrogradare