Pe 18 mai 2025, România a ales un nou președinte. Și nu orice președinte – ci pe Nicușor Dan, un independent autentic, un om al cifrelor, al proiectelor și al tăcerilor grele, care a convins o majoritate că în fruntea statului e nevoie de altceva. De cineva care nu urlă, nu promite, nu divizează. Ci repară.
Rezultatul e cu atât mai semnificativ cu cât vine în urma unei confruntări directe cu George Simion – exponentul unei politici agresive, populiste, fondată pe antagonism și emoție colectivă. A fost, în esență, un referendum între două tipuri de Românii: una rațională, precaută, care caută stabilitate, și alta furioasă, viscerală, dornică de răsturnări.
Victoria lui Nicușor Dan nu e doar o răsturnare de scor între turul întâi și turul al doilea. E un semn că societatea românească are anticorpi. Că, atunci când e pusă în fața unei alegeri cu adevărat decisive, poate spune „nu” radicalismului și „da” unui proiect de țară care nu promite minuni, ci muncă.
Fără partid, fără aparat de campanie tradițional, fără carismă clasică, Nicușor Dan a devenit președinte al României. E o victorie a profilului atipic, a unei modestii politice aproape deconcertante. Și, poate, începutul unui nou tip de prezență la Cotroceni: mai puțin spectacol, mai mult echilibru; mai puțin slogan, mai multă rigoare.
Dar drumul de-abia acum începe. Fără o majoritate parlamentară clară și fără un partid propriu, noul președinte va trebui să navigheze printre jocuri de putere, compromisuri necesare și presiuni din toate direcțiile. Va avea nevoie de inteligență strategică, de capacitate reală de negociere și, mai ales, de o echipă solidă care să-l ajute să transforme votul de încredere în acțiune concretă. România i-a oferit această șansă. Rămâne de văzut dacă Nicușor Dan va reuși nu doar să o onoreze, ci și să redefinească prin propriul stil ce înseamnă, cu adevărat, funcția de președinte.
FOTO: Facebook Nicusor Dan
