George Simion a reușit, din nou, să se facă de râs – de data asta internațional. Invitat la postul francez CNews, liderul AUR a dat recital de provincialism agresiv, amestecând lozinci naționaliste cu teorii ale conspirației și comparații halucinante între Franța lui Macron și Iranul ayatollahilor.
Cu o nonșalanță care frizează delirul, Simion a declarat că în Franța, la fel ca în Iran, „liderii decid cine poate candida”. Moderatorii francezi, mai obișnuiți cu gândirea logică decât cu circul electoral românesc, l-au taxat imediat: Franța e o democrație, nu un regim teocratic, iar asemenea enormități nu trec necomentate într-un studio serios. Simion, desigur, a ținut să persiste în ridicol, acuzând Franța că își pierde valorile creștine și insinuând că ambasadorul francez la București ar conspira împotriva sa.
Atitudinea sa sfidătoare n-a fost curaj, ci o combinație toxică de ignoranță, populism de tarabă și exhibiționism electoral. Nu l-a interesat dialogul, ci doar imaginea: „uite ce le-am zis eu francezilor!”. Nici nu contează că l-au pus la colț, important e să rămână în bula AUR ca băiatul „care nu se teme de nimeni”.
Simion nu e un candidat. E un produs de campanie elucubrant: gălăgios, agresiv și cu zero respect pentru instituții sau adevăr. Ceea ce a arătat în Franța n-a fost doar lipsă de bun-simț, ci o formă de dispreț față de inteligența celor care l-ar putea vota.
Și, mai grav decât orice, ne-a făcut de râs. Într-o capitală europeană, în direct, George Simion a reușit să proiecteze imaginea unei Românii grotești, populată de politicieni care confundă diplomația cu scandalul și politica externă cu bâlciul. Iar această rușine nu se spală ușor.
