Senatorul Titus Corlățean a participat la un moment încărcat de emoție la Opera Națională din București, unde Doron Steinbrecher — tânăra cu dublă cetățenie, română și israeliană, răpită de Hamas pe 7 octombrie 2023 — a urcat pe scenă pentru a mulțumi României pentru sprijinul oferit în vederea eliberării sale. Doron a fost ținută ostatică timp de 471 de zile și a fost eliberată în ianuarie 2025, inclusiv prin intervenția autorităților române.
Senatorul a rememorat întâlnirea într-o postare pe pagina sa de socializare:
„Întâlnirea cu Doron Steinbrecher, tânăra israeliană de origine română răpită de Hamas la 7 octombrie 2023 și eliberată în ianuarie 2025.
În sala de spectacole a Operei Naționale din București, alături de Doron Steinbrecher (în centrul primei fotografii), mama sa, Simona, originară din zona Focșani, mătușa sa, de asemenea originară din România și Tova Ben Nun Cherbis, Președinta Complexului educațional Lauder Reut din București.
Doron a fost răpită de Hamas la 7 octombrie 2023 și a fost ținută ostatică, în condiții greu de descris în termeni umani, timp de 471 de zile. Doron are dublă cetățenie, israeliană și română (după mamă) și a fost eliberată inclusiv prin intervențiile statului român pe relația cu alți parteneri din Orientul Mijlociu, după ce mama sa Simona a venit la București anul trecut, pentru a cere sprijin din partea autorităților țării în care s-a născut. Am avut atunci o întâlnire cu mama lui Doron, la Palatul Parlamentului.
Doron a venit astăzi la București atât pentru a participa, ca invitat special, la evenimentul organizat de ambasada Statului Israel și Complexul educațional Lauder Reut la Opera Națională din București, cu ocazia aniversării a 77 de ani de la declararea independenței Israel („Am Yisrael Chai”!), dar și mai ales pentru a mulțumi României de pe scena Operei Române pentru ajutorul dat pentru eliberarea sa. Vă asigur că a fost un moment extrem de emoționant.
Într-o discuție separată, Doron mi-a mărturisit că se simte în România ca acasă și are motive pentru asta și că va dori să descopere în perioada următoare locurile în care s-a născut și copilărit mama sa, Simona. I-am spus în final să se bucure de România și să nu uite ceea ce i-am menționat și mamei sale anterior, anume că Psalmul 126 din Biblie a fost o promisiune a Domnului și pentru ea…”








