Proiect pentru infrastructură: Inelul 2 de centură al Târgoviștei intră în faza licitației publice

Autoritățile județene din Dâmbovița au lansat procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția unui nou drum expres care va funcționa ca al doilea inel de centură al municipiului Târgoviște.

Traseul, cu o lungime de peste 16 kilometri, este gândit să fluidizeze traficul și să reducă presiunea rutieră asupra orașului și a comunelor învecinate — Aninoasa, Doicești, Șotânga, Dragomirești, Ulmi și Lucieni. Drumul va avea patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, cu o lățime de 3,5 metri pentru fiecare bandă.

În ceea ce privește infrastructura adiacentă, proiectul prevede construcția a cinci poduri, 15 pasaje, două viaducte și cinci tuneluri pentru protejarea faunei.

Valoarea estimativă a contractului pentru proiectare și execuție se ridică la aproximativ 723 de milioane de lei, iar bugetul total al proiectului depășește 980 de milioane de lei.

Este un pas decisiv pentru infrastructura rutieră a județului. Vorbim despre un proiect care nu doar că îmbunătățește mobilitatea în zonă, ci contribuie și la dezvoltarea economică și la conectarea comunităților din jurul municipiului Târgoviște”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Noua șosea ocolitoare face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a rețelei de transport județene și are ca obiectiv atragerea investițiilor și susținerea dezvoltării durabile.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Comitetul Politic al USR a decis susținerea oficială a lui Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Next Story

O nouă expoziție – „ATESTAT 2025” – se deschide la Muzeul de Artă din Târgoviște