Primăria Târgoviște și Arhiepiscopia Târgoviștei organizează, în Joia Mare, o nouă ediție a evenimentului „Calea Luminii”. Manifestarea va începe la ora 18:00, cu plecare din fața Catedralei Mitropolitane, pe traseul Piața „Mihai Viteazul” – Bulevardul Regele Carol – Gara Târgoviște.
Marți, în cadrul unei conferințe de presă organizate în Piața „Mihai Viteazul”, reprezentanții administrației publice locale, ai Bisericii și inițiatorul evenimentului au prezentat detalii despre ediția din acest an. Au fost prezenți primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Costin Cozma, city managerul Gabriel Boriga, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Ghibanu, și profesorul Mihai Șerbănescu, inițiatorul evenimentului.
„Suntem la ediția cu numărul 26 a acestui eveniment, care a devenit un reper în viața comunității locale. Calea Luminii este un eveniment care aduce împreună târgoviștenii, în preajma uneia dintre cele mai importante sărbători creștine”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
La rândul său, vicarul Ionuț Ghibanu a subliniat faptul că „evenimentul are o componentă spirituală și culturală importantă, fiind organizat în contextul Săptămânii Mari, ca un act simbolic de comuniune și apropiere față de semeni”.
Profesorul Mihai Șerbănescu, inițiatorul proiectului, a precizat că „evenimentul a crescut constant în ultimii ani și atrage participanți nu doar din Târgoviște, ci și din alte zone ale țării. Este un mesaj de lumină care trece dincolo de granițele orașului”.
La organizarea evenimentului vor contribui și tineri voluntari din cadrul comitetelor parohiale, care vor ajuta la așezarea și aprinderea lumânărilor de-a lungul traseului. Potrivit organizatorilor, „Calea Luminii” este gândită ca o manifestare care precede sărbătoarea Învierii și transmite un mesaj de solidaritate și reflecție.