În România, sondajele nu reflectă ce gândește electoratul. Reflectă ce ar trebui să gândească, în viziunea celor care plătesc și comandă. Nu sunt instrumente de măsurat opinia publică, ci șabloane de fabricat percepții.
Se repetă mereu aceeași piesă: o cifră aruncată pe ecran, un grafic colorat, un „analist” cu mimică sobră care îți explică de ce 34% e „saltul decisiv”. Nici nu mai e nevoie de idei, de campanie, de proiecte – ai nevoie doar de un sondaj care să te facă „favorit”.
Într-o săptămână ai 26%, în alta 34%. Ba ești pe locul doi, ba în cădere liberă, în funcție de ce campanie trebuie „împinsă” mai bine. Nu contează că cifrele se bat cap în cap. Nici că marja de eroare devine elastică. Totul se „corectează” până când iese bine.
Politicienii au învățat că sondajul potrivit la momentul potrivit poate ține loc de program electoral. Poate deveni „dovada” că ești în creștere. Că ai susținere. Că „ai șanse reale”. Realitatea din teren? Nu mai contează. A devenit secundară în fața ficțiunii din slide-uri.
E suficient să apari „sus” într-un sondaj ca să fii prezentat drept câștigător. Și când nu mai ești acolo, se face altul. Nu e nicio problemă. A apărut deja următorul „barometru de opinie” cu alt eșantion, altă formulare, altă „viziune metodologică”.
Așa se nasc candidați din nimic, care sar în top fără să spună nimic. Așa se țin în viață figuri uzate politic, reîncărcate cu cifre gonflate. Așa se creează senzația de inevitabil – că „asta vrea poporul”, pentru că așa zice graficul.
Sondajele au devenit exerciții de propagandă digitală. Întrebări vagi, eșantioane opace, marje inventate, grafice care par extrase din PowerPoint-ul unui consilier de imagine. Uneori, nici măcar nu se mai simulează rigoarea – se livrează direct concluzia.
Totul învelit în analiza „obiectivă” a unor invitați care au rolul de a confirma trendul. Trendul că „e sus”, „e în creștere”, „se simte în stradă”. Nu știm ce, dar se simte.
Adevăr incomod: în campania românească, sondajul nu este măsură, ci armă. Nu este prognoză, ci presiune. Nu este reflecție, ci direcție.
Așa că data viitoare când vezi un sondaj electoral, uită-te bine. Nu la cifre. La cine îl promovează, la cine are interesul să pară învingător, la cum este ambalată minciuna în hainele metodologiei.
Pentru că în România electorală, sondajul nu e despre vot. E despre influență. Iar când nu convinge, e aruncat și înlocuit cu altul. Până iese bine.
