CJ Dâmbovița: se caută soluții pentru remedierea problemelor apărute la lucrările de apă și canalizare din nordul județului

15/04/2025

Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare din localitățile Șotânga, Vulcana-Pandele și Brănești au fost evaluate la începutul săptămânii de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul unei vizite de lucru desfășurate împreună cu reprezentanți ai Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița.

Vizita a avut ca scop identificarea celor mai eficiente intervenții pentru rezolvarea problemelor tehnice apărute în derularea proiectului regional de modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată. Potrivit autorităților, este necesară o coordonare atentă a lucrărilor pentru a reduce impactul asupra traficului rutier și pentru a evita disconfortul generat în comunitățile afectate.

Corneliu Ștefan a subliniat că ritmul lucrărilor trebuie menținut astfel încât acestea să nu interfereze cu modernizarea Drumului Județean 712, pe tronsonul care leagă Târgoviște de Pucioasa, prin localitățile menționate.

Am stabilit împreună cu toate părțile implicate măsurile necesare pentru ca lucrările să continue în condiții bune și fără întârzieri. Nevoile comunităților se gestionează direct din teren, prin implicare și dialog”, a declarat președintele CJ Dâmbovița.

Proiectul de infrastructură de apă este unul dintre cele mai ample investiții în utilități din județ și implică o colaborare constantă între autoritățile locale, Compania de Apă și firmele contractate pentru execuție.

Sursa foto: Corneliu Ștefan, Facebook

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Centrul Județean de Excelență Dâmbovița susțin performanța elevilor dâmbovițeni calificați la etapa națională a Olimpiadelor de Fizică și Chimie

Next Story

Muzeele Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, deschise în perioada 18 – 21 aprilie