Viața noastră este asemenea unui drum, unui pelerinaj de aici spre veșnicie și, de aceea, anii, zilele, clipele și toate momentele sunt evenimente ale splendorii existenței care ne descoperă fascinația Creatorului și prezența Lui în toate ale noastre.
Secretul existenței este acela de a-L descoperi pe Domnul pe drumul vieții, în toate ale ei! De a-I adulmeca urma și de a-I preamări prezența, căci El vine cu putere în istorie și în viața noastră! Pentru că suntem magnifica Lui creație, pentru că iubirea Lui nu are limite și pentru că bucuria noastră este mereu darul Lui și sensul nostru. El este bucuria și viața noastră! El bate la ușa inimii noastre în toate momentele vieții noastre ca Pelerinul neobosit al dărniciei generoase a iubirii, ca Cel ce primește, dăruiește, ajută și susține.
Săptămâna sfântă în care astăzi pășim ne descoperă un Dumnezeu neobosit, gata de fiecare dată să meargă alături de noi, să poarte poverile noastre, să pătimească și să moară din iubire absolută pentru noi.
Ierusalimul în care a intrat oarecând ca simbol al lumii, dar și al vieții fiecăruia dintre noi, ne vestește disponibilitatea Sa de a nu ne abandona, de a veni către noi, de a nu ne lăsa singuri în fața tuturor provocărilor, de a ne dărui prezența Sa mereu fascinantă și de a face din toate ale vieții porți și scări spre El.
Atunci, demult, a intrat în Ierusalim mergând spre pătimirea Sa, pentru a ne arăta că unica și adevărata glorie constă în umilință și dăruire, precum și că singura forță de neînvins a lumii este iubirea. Iar El ne iubește ca nimeni altul, total, definitiv, infinit… Intră în Ierusalimul sufletelor noastre, intră în toate ale existenței noastre, de fiecare dată când noi îi deschidem porțile inimilor noastre. Iar, acolo unde Dumnezeu intră domnește pacea, bucuria, dărnicia, bunătatea și iubirea, ca semne ale prezenței Sale!
Recitind Sfânta Scriptură, iar și iar, observăm cu câtă bucurie L-au întâmpinat și s-au bucurat de prezența Domnului cei ce erau acolo, atunci, în Ierusalim și, totuși, la puțin timp, au preferat pe Baraba, tâlharul, în locul Lui, cerându-l cu nesaț.
Iar, El, Cel drept, bun și iubitor a trimis către răstignire, semn că în piața publică nu vocea Domnului răsună, ci doar în spațiul sacru, în Scriptură, iar laudele și aprecierea sunt trecătoare și amăgitoare.
Cu ușurință, astăzi, vedem atât de des repetându-se această lecție. Ceea ce ieri era iubit, astăzi este urât, ceea ce ieri era adorat, astăzi este disprețuit și ceea ce ieri dădea sens vieții, astăzi este părăsit! Tragic, jalnic și chinuitor, nu?
Istoria umanității poate fi văzută ca un lung șir de trădări și de amăgiri, dar și ca un neîncetat parcurs de iertare, încredere, acceptare și iubire. Depinde cu prin ce lentilă privim, fiindcă știm că ceea ce nu învingem revine mereu în viața noastră ca o provocare, pentru a ne îndemna să biruim tot ceea ce nu ne lasă să urcăm spre cerul veșniciei.
Porțile inimii noastre să le deschidem Lui mereu! Să-L lăsăm să intre în viața noastră, în istoria noastră, în tot ceea ce facem, pentru că numai așa poate exista și rezista totul!
Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște
