Alegerile prezidențiale din 4 mai se apropie, dar entuziasmul e undeva între minimul istoric și sarcasmul colectiv. România are, din nou, o listă de candidați care mai degrabă sperie decât inspiră. Singurul lucru clar? George Simion conduce. Restul? Se zbat, se încurcă reciproc.
Simion, omul momentului
George Simion nu mai e outsiderul de la proteste. Acum e pe primul loc în toate sondajele. Are între 29% (CURS) și 35% (Verifield) și o bază de susținători loiali, gălăgioși și complet dezinteresați de reguli. E candidatul valului anti-sistem, anti-european, anti-tot. Și tocmai de aceea, pare singurul candidat sigur de turul doi.
Cât despre ceilalți? E aglomerație mare pe culoarul „centru-civilizat-anti-Simion”, dar fără direcție, fără coordonare și, în unele cazuri, fără rost.
Antonescu – candidatul cu amnezie
Crin Antonescu e candidatul coaliției PSD–PNL–UDMR. Adică al unui aparat de partide care îl susține cu jumătate de gură și al unei generații de alegători care credeau că s-a retras. Îl țin în viață sondajele – cu 22% în CURS și 16,4% în Verifield – dar nu-l ține nimic altceva. Nici partidele, nici electoratul. E genul de candidat pe care îl votezi doar dacă n-ai altceva pe listă și vrei să pari serios.
Ponta – revenirea care n-a plecat niciodată
Victor Ponta candidează ca „independent”, dar știe toată lumea că PSD îl ține cald, în caz că Antonescu se prăbușește. A fost premier, a fost tânăr, a fost promisiune. Acum e rezervă strategică, cu 21,1% în Verifield și 13% în CURS. Nu rupe, dar nici nu moare. E acolo, pregătit să intre dacă PSD apasă butonul „Plan B”.
Nicușor Dan – băiatul ok într-o campanie de haiduci
Nicușor Dan e candidatul decent, singurul fără scandaluri, fără dosare, fără găști în spate. Dar și fără partid. E susținut de urbanul educat, de cetățeanul care încă mai speră în bun-simț. În CURS are 18%, în Verifield 20,8%. Nu-i puțin, dar nici suficient dacă nu vin niște voturi noi dintr-o zonă mai largă decât birourile open-space și cafenelele din Cluj și București.
Lasconi – vocală, dar în fundal
Elena Lasconi are un în ultima perioadă un discurs vocal, curajos, dar lipsit de combustibil politic. În Verifield e la 4,3%, în CURS urcă spectaculos la 12%. Poate e o scăpare de metodologie, poate e speranța USR care nu vrea să moară. Cert e că nu pare să conteze cu adevărat în ecuația turului doi.
Dacă se retrage Lasconi?
Aici lucrurile devin interesante. Dacă Elena Lasconi s-ar retrage, Nicușor Dan ar fi principalul câștigător. Dar nu toți votanții USR sunt dispuși să se transbordeze automat. O parte ar putea migra spre Crin, alții s-ar retrage din proces cu totul. Într-o cursă în care diferențele sunt de 1–2%, aceste voturi pot înclina decisiv balanța.
Turul I – o luptă cu mult zgomot și puțin curaj
Nimeni nu pare să aibă un plan clar pentru cum să-l bată pe Simion. PSD mimează că joacă cu Crin, dar flirtează cu Ponta, iar liberalii par mai degrabă dezamăgiți că nu a intrat în cursă Bolojan. Progresiștii sunt împărțiți între candidaturi „curate”, dar paralele. Lasconi ține steagul, dar nu-l vede nimeni. Nicușor are susținere în urbanul mare, dar nu ajunge…Și în tot acest haos, George Simion rămâne singurul cu o strategie clară: unifică frustrările și adună procente.
Ultimul stinge lumina
Turul I va fi decis nu de campanii memorabile, ci de cine reușește să nu se înece înainte de linia de sosire. Simion merge în față, restul se încurcă între ei. România va vota, dar cu ce convingere – și cu ce efect? Asta rămâne de văzut. Deocamdată, spectacolul e slab, dar tensiunea e reală.
