Partidul Social Democrat îl susține, în mod oficial, pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din 4 mai. Candidatul coaliției, readus în scenă după o lungă pauză, joacă rolul unui compromis politic: suficient de cunoscut pentru a nu stârni neliniști, dar suficient de neutru pentru a nu tulbura echilibrul fragil dintre PSD și PNL. Doar că acest echilibru nu convinge pe nimeni.
Campania lui Antonescu nu trezește entuziasm nici în partid, nici în afara lui. În teritoriu, liderii locali mimează susținerea, dar evită implicarea reală. Nu din rea-voință, ci pentru că instinctul de conservare le spune că miza s-ar putea schimba rapid.
Între timp, Victor Ponta – fost lider PSD, actualmente „independent” cu rădăcini adânci în partid – se mișcă liber și eficient. În județe precum Dâmbovița, unde e parlamentar ales pe listele PSD, lideri influenți îl susțin deschis. Nu e tratat ca un fost. E tratat ca o opțiune. Iar această disponibilitate nu e întâmplătoare.
Crin este candidatul de vitrină – bun pentru afișe, pentru mesaje instituționale, pentru gesturi formale. Dar, în culise, partidul pare să pregătească altceva. Ponta e rezervă strategică: cunoscut, calibrat, ușor de reactivat dacă jocul o cere. Un plan de avarie pe care nimeni nu-l rostește, dar toți îl cunosc.
PSD nu mizează exclusiv pe o singură carte. Antonescu bifează coaliția, dar dacă se prăbușește în sondaje – și semnele există – partidul are deja pe cine să împingă în turul doi. O revenire fără aplauze, dar cu accept tacit. Un comeback fără festivism, dar cu susținere calculată.
Pe afiș e Crin. În agendă e Ponta.
Și dacă e ceva ce PSD a demonstrat constant, e că fidelitatea e opțională. Dar instinctul de supraviețuire – obligatoriu.
Imaginea de ilustrație este conceptuală (AI-generated)
