Târgoviște: 40 de străzi în pregătire pentru reabilitare

in Actualitate by
Banner

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, însoțit de membrii executivului Primăriei, a susținut o conferință de presă pe teren, mai exact pe strada I.L. Caragiale din Târgoviște, recent reabilitată. Primarul a vrut să evalueze lucrările finalizate, folosindu-se de prilej pentru a oferit presei detalii despre alte investiții în infrastructura rutieră a municipiului.

Ne aflăm pe strada I.L. Caragiale, o stradă recent reabilitată de Primăria Municipiului Târgoviște. În acest moment, avem în pregătire 40 de străzi, iar documentațiile tehnice vor fi finalizate în perioada următoare, astfel încât să putem demara licitațiile pentru execuție. În ultimii patru ani, am reabilitat aproximativ 80 de străzi și ne dorim să menținem același ritm”, a declarat primarul.

Lucrările vor fi realizate etapizat și se vor întinde pe o perioadă de aproximativ doi ani. „Aceste investiții vizează atât străzi întregi, cât și segmente care necesită intervenții, deoarece municipiul Târgoviște se află într-un proces continuu de extindere. Este esențial să adaptăm infrastructura rutieră la dezvoltarea orașului”, a precizat Daniel Cristian Stan.

Referindu-se la strada recent finalizată, primarul a vorbit despre schimbările realizate: „Cred că vă amintiți cum arăta această stradă înainte. Acum avem o infrastructură modernizată, spații verzi reamenajate și toate intervențiile necesare pentru a asigura condiții decente de trafic.”

Banner