Municipiul Târgoviște ocupă primul loc în clasamentul național al atragerii fondurilor europene, realizat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acest rezultat se bazează pe succesul administrației locale în accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă.
Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, acest rezultat se datorează unei strategii axate pe utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea orașului și formării unei echipe care să se ocupe de redactarea proiectelor eligibile. În clasament, Târgoviște a depășit orașe precum Iași și Cluj, care au fost, de asemenea, implicate în accesarea fondurilor europene.
În urma acestui succes, autoritățile locale vor continua să implementeze proiecte financiare din fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor publice.
„Am participat la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia, pe ordinea de zi aflându-se proiecte importante care țin de accesarea fondurilor europene, sursă indispensabilă de finanțare a investițiilor pentru comunitățile locale!
Reamintim faptul că, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, municipiul Târgoviște se află pe PRIMUL LOC la nivel național într-un CLASAMENT AL FONDURILOR EUROPENE (proiecte eligibile) raportate la numărul de locuitori, cu peste 33.000 lei/locuitor, de aproape 3 ori mai mult în comparație cu următorul clasat!
Avem o valoare totală a proiectelor eligibile de 2,2 miliarde lei (!!!), peste orașe precum Sibiu, Oradea, Timișoara sau Constanța.
Raportul valorii proiectelor / numărul de locuitori face din Târgoviște CAMPION NAȚIONAL, peste Iași, Cluj și celelalte.
Sunt date oficiale, fără nicio intervenție din partea noastră. Sunt date care confirmă o echipă care a înțeles traiectoria corectă a orașului nostru. Tot ce vedem în jurul nostru se regăsește în cifrele de mai sus”, a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.