Ședința CpDR Sud-Muntenia, găzduită de Consiliul Județean Dâmbovița

in Actualitate by
Banner

Consiliul Județean Dâmbovița a găzduit ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud-Muntenia, în cadrul căreia au fost discutate și aprobate mai multe hotărâri privind activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia.

Reuniunea a adus laolaltă președinții consiliilor județene și primarii din regiune, principalele subiecte fiind accesarea fondurilor europene și implementarea proiectelor finanțate prin programele gestionate de ADR.

Pe lângă aprobarea unor hotărâri, reprezentanții ADR Sud-Muntenia au prezentat informări despre stadiul de implementare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Programului Tranziție Justă 2021-2027 și alte proiecte cu finanțare internațională.

Am participat la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, ce a avut loc în județul nostru, la sediul Consiliului Județean.

Au fost discutate și aprobate teme privind organizarea și funcționarea Consiliului, dar și referitoare la ghidurile aferente programului 2021-2027 alături de calendarul apelurilor de proiecte pentru perioada următoare atât pentru sectorul public cât și pentru mediul privat.

Doar prin colaborare putem asigura o dezvoltare echilibrată și sustenabilă a întregii regiuni. Consider că prioritatea noastră trebuie să rămână obținerea finanțării pentru cât mai multe proiecte, dar în egală măsură și implementarea lor în cel mai scurt timp”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Banner