Echipamente digitale moderne pentru școlile din 11 comune dâmbovițene

in Administrație by
Banner

Consiliul Județean Dâmbovița a livrat echipamente digitale unităților de învățământ din 11 comune din județ, ca parte a unui proiect de modernizare a infrastructurii educaționale.

Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan, școlile din Aninoasa, Brănești, Buciumeni, Costeștii din Vale, Doicești, Moroeni, Moțăieni, Pietroșița, Șotânga, Vulcana Băi și Vulcana Pandele au primit săptămâna trecută echipamente digitale moderne. Investiția, finanțată printr-un proiect al administrației județene, se ridică la 65 de milioane de lei.

Programul vizează dotarea unităților de învățământ cu tehnologii menite să sprijine procesul educațional, facilitând accesul elevilor și profesorilor la resurse digitale.

Dispozitivele digitale ce ajung în instituțiile de învățământ din județ vor asigura desfășurarea orelor într-un format interactiv și modern, accesul egal la educație de calitate și dezvoltarea competențelor digitale esențiale pentru viitor. Sunt sigur că toate aceste echipamente, fie că vorbim despre laptopuri, imprimante, table inteligente sau calculatoare, sunt primite cu bucurie atât de elevi cât și de profesori!” a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Banner