CJD prezintă bilanțul investițiilor din 2024: ce s-a realizat și ce urmează?

in Actualitate by
Banner

Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), al cărui președinte este Corneliu Ștefan, a prezentat bilanțul anului 2024, catalogat drept unul dintre cei mai buni ani pentru dezvoltarea județului. Investițiile derulate, aflate în diferite stadii, acoperă infrastructura rutieră, educația, sănătatea, sportul și alte domenii strategice, consolidând statutul județului de pol de dezvoltare în regiune.

Principalele realizări și investiții din 2024:

Infrastructura rutieră

DN 71 Târgoviște – Bâldana: Au început lucrările pentru acest proiect major în valoare de 204 milioane de euro, urmând ca în 2025 să debuteze lucrările și pe sectorul Târgoviște – Sinaia.

DN 7 Bâldana – Titu: Lucrările sunt în desfășurare.

Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște: Studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar proiectarea și execuția vor fi scoase la licitație – 202 milioane de euro.

Centura orașelor Pucioasa și Fieni: Studiul de fezabilitate a fost aprobat, iar proiectarea și execuția sunt în licitație – 138 milioane de euro.

DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni: Lucrările au început – 15,5 milioane de euro.

Centura orașului Găești: Proiectul tehnic a fost finalizat, contractul de execuție atribuit, iar lucrările vor începe – 18,6 milioane de euro.

Drum cu 4 benzi între Autostrada A1 și Titu: Indicatorii financiari au fost aprobați și proiectul urmează să fie licitat – 96 milioane de euro.

Dezvoltarea infrastructurii de transport județean: Cel mai mare proiect finanțat prin Programul Regional include modernizarea drumurilor DJ 712, DJ 720C și DJ 720A – 65 milioane de euro.

DJ 712A Runcu – Râu Alb: Modernizarea a fost finalizată – 2,8 milioane de euro.

DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera: Proiectul tehnic este aproape finalizat.

Proiecte locale și regionale

În 2024, CJD a semnat 55 de proiecte finanțate prin PJDL, ajungând la un total de 242 de proiecte în ultimii patru ani, cu o valoare cumulată de peste 531 milioane de lei. Dintre acestea, 122 sunt deja finalizate.

Educație

Primele 14 microbuze dintr-un total de 48 au fost achiziționate prin PNRR și AFM – 11 milioane de euro.

Școala Gimnazială Specială din Târgoviște: Lucrările au fost finalizate – 1,6 milioane de euro.

Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a 63 de unități de învățământ: Proiect în valoare de 13 milioane de euro.

Echipamente digitale pentru 30 de biblioteci, inclusiv Biblioteca Județeană.

Sănătate

Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște: Noua clădire a fost finalizată – 4,4 milioane de euro.

Secția Cardiologie: Finalizată și dotată cu un angiograf modern – 4,1 milioane de euro.

Proiectarea și execuția pentru parcarea supraetajată din curtea Spitalului Județean: Lucrările sunt în licitație – 9,3 milioane de euro.

Secția Tratamente Recuperatorii și Pavilionul Administrativ: Lucrările sunt în desfășurare – 2,1 milioane de euro.

Proiect de reducere a infecțiilor nosocomiale: Primele achiziții au fost realizate – 7,1 milioane de euro.

Telemedicină: Introducerea acestui serviciu printr-un proiect PNRR.

Reabilitarea clădirilor Spitalului Județean:

Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței – 7,4 milioane de euro.

Serviciul Public de Ambulanță Dâmbovița – 1,1 milioane de euro.

Clădirea Boli Infecțioase – 3,6 milioane de euro.

Dotări moderne: Un aparat RMN și un mamograf – 1,2 milioane de euro.

Noul Spital de Pediatrie din Târgoviște: Proiect depus pentru finanțare – 325 milioane de lei.

Alte proiecte strategice

Palatul Administrativ: Lucrările tehnice sunt în licitație – 97 milioane de lei.

Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată: Investiție de 450 milioane de euro.

Sala Sporturilor din Târgoviște: Studiul de fezabilitate finalizat – 6 milioane de euro.

Dâmbovița Arena: Primele tribune au fost montate – 55 milioane de euro.

Fosta Școală de Cavalerie: Lucrările sunt aproape de finalizare – 4,8 milioane de euro.

Domeniul Schiabil „Cocora”: Sprijin din partea Comisiei Europene – 115 milioane de euro.

Corneliu Ștefan a mai transmis că anul 2024 se încheie cu rezultate notabile în toate domeniile strategice, iar Consiliul Județean Dâmbovița își propune să continue aceste proiecte ambițioase și în anul următor.

Banner