Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în acest an la Târgoviște, printr-un ceremonial dedicat istoricului moment al unirii din 1918. În Piața Tricolorului s-au desfășurat evenimentele principale ale zilei, care au inclus o slujbă religioasă și depunerea de coroane în memoria eroilor naționali.
La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, printre care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul județului, Emilian Rusu, subprefecții Marian Tănase și Teodor Rădoi, precum și parlamentari și candidați PSD, printre care Carmen Holban, Titus Corlățean, Victor Ponta și Claudia Gilia. La eveniment au fost prezenți și city managerul Gabriel Boriga, deputatul USR Daniel Blaga, consilieri județeni și municipali.
Ceremonialul a început cu intonarea imnului național și a continuat cu o slujbă oficiată de Arhiepiscopia Târgoviște. A urmat depunerea de coroane și jerbe de flori în memoria eroilor români căzuți pe front. La final, detașamentele militare au defilat în fața oficialităților și a publicului prezent.
Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște
„Aproape ca niciodată, mi-a fost greu să așez câteva gânduri pentru mesajul de astăzi. Mi-au trecut prin minte tot felul de fraze, am recitit discursuri mai vechi, am pus pe hârtie și am șters. Nimic din jurul nostru parcă nu se mai potrivește cu solemnitatea acestui moment.
Am ajuns, de nicăieri, să vorbim despre pericolele pe care le credeam dispărute, pericolele statale, sociale, democratice. Am ajuns să vorbim despre lucruri inimaginabile, așa cum a fost la alegeri. Am ajuns să ne fie negată buna credință și să ne fie confiscată decența.
Am ajuns înapoi. Nu știu cu cât, nu știu până când, dar senzația este de tensiune puternică. Mă uit apoi în istorie, nu doar la Alba-Iulia 1918, ci și la domnitorii Țării Românești: pasajul despre Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Avram Iancu. Cum erau acei români și cum suntem noi astăzi? V-ați pus vreodată întrebarea: ce spirit încerca națiunea atunci și ce vedem astăzi?
Unirea este cea care întotdeauna a scris istorie, nu dezbinarea. Trecem printr-un moment de cotitură al națiunii și vreau să fim conștienți de asta. Să ne ridicăm la înălțimea celor care, la Alba-Iulia, ne-au învățat o lecție de românitate pură. Să fim înțelepți și să depășim provocările unora care nu ne vor puternici. Să fim români și să luptăm pentru noi și pentru copiii noștri.
La mulți ani, români! La mulți ani, România! La mulți ani, târgovișteni!”
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița
„Astăzi, fiecare român simte acea emoție puternică, indiferent de locul în care se află: în Dâmbovița, aici, la Târgoviște, în orice alt județ din țară sau în orice colț al lumii. Ziua Națională este despre români, despre România, despre ceea ce ne definește cu adevărat: valorile, principiile și tradițiile noastre.
Nu cred că există român căruia să nu-i tresară inima și să nu se ducă cu gândul acasă atunci când ascultă imnul României. România nu a fost doar un vis, ci rezultatul credinței unui popor, al durerii și al sacrificiului suprem.
Când sărbătorim Ziua Națională, ne întoarcem cu gândul la toți cei care și-au dat viața pentru acest ideal și la drumul pe care l-am parcurs ca națiune. La fel de uniți trebuie să rămânem și astăzi. Să dăm sens unității naționale pe care o celebrăm.
Mai mult ca oricând, acest 1 Decembrie trebuie să fie despre noi, despre români. De asemenea, trebuie întotdeauna să avem în minte că obiectivul nostru principal este să oferim stabilitate României, o bună funcționare a statului și a instituțiilor sale, precum și un viitor democratic și european pentru România.
Dragi dâmbovițeni, astăzi vă urez un sincer La mulți ani! Să fiți sănătoși și Dumnezeu să ne dea gândul cel bun.”
Emilian Rusu, prefectul județului Dâmbovița
„Astăzi sărbătorim Ziua Națională – simbolul unității, demnității și identității noastre naționale. Marea Unire de la 1918 nu a fost doar un act istoric, ci o promisiune de viitor, o temelie pentru România modernă și respectată.
În calitate de prefect, vă îndemn să ne inspirăm din sacrificiul înaintașilor noștri, iar toate eforturile noastre de zi cu zi să fie dedicate construirii unui stat unitar, suveran, independent și indivizibil. Este esențial să rămânem atașați valorilor europene, păstrându-ne în același timp rădăcinile și identitatea națională.
Comunitățile noastre sunt fundamentul unei țări prospere, iar implicarea fiecăruia dintre noi în dezvoltarea acestora reprezintă cel mai frumos omagiu adus înaintașilor.
1 Decembrie este mai mult decât istorie – este promisiunea noastră de a rămâne uniți.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!”