Reprezentantele OFSD Dâmbovița, la întâlnirea națională a femeilor social-democrate de la Neptun

in Politică by
Banner

La sfârșitul săptămânii trecute, stațiunea Neptun a găzduit „Întâlnirea Națională a Femeilor Social-Democrate alese primar pentru mandatul 2024-2028 și a activului OFSD”. Printre participante s-a numărat și delegația din Dâmbovița, condusă de președintele OFSD Dâmbovița, deputatul Carmen Holban, alături de reprezentantele organizațiilor OFSD din întreaga țară. Pe parcursul celor trei zile de discuții, participantele au abordat subiecte legate de viitorul politic al țării. Au fost analizate în detaliu rezultatele alegerilor locale din iunie, iar atenția s-a concentrat pe pregătirea pentru alegerile parlamentare și prezidențiale care urmează să aibă loc în curând.

Alături de doamnele ministru Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, și Natalia Intotero, ministrul Familiei, precum și de doamna secretar general al OFSD România, Maria Lazăr, am punctat în același timp responsabilitățile celor 107 colege din țară care au fost desemnate primar pe data de 9 iunie. Din această perspectivă, #PSD #Dâmbovița a ocupat un binemeritat loc I în ierarhia națională a rezultatelor votului politic, cu un procent de 58,94%. Acest procent a fost susținut atât de cele trei primărițe de comune din județul nostru, care au câștigat un nou mandat în fruntea comunelor lor, #Nucet – Bărboiu Luisa-Mariroara, 82,66%, #Bilciurești – Stoican Adina, 61,71%, și #Vlădeni – Poșircă Maria, 67,6%, cât și de doamnele și domnișoarele care au acces într-un număr foarte mare în consiliile locale din aproape toate localitățile dâmbovițene.

Și, pentru că rezultatele politice se datorează lucrurilor făcute cu responsabilitate în administrație, am vizitat comuna #Cumpăna, localitate unde doamna primar Maria Gâju a reușit să finalizeze proiecte extrem de utile comunității pe care o conduce. Cumpăna dispune acum de un centru medical modern, iar Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” oferă cele mai bune condiții de studiu. De asemenea, baza sportivă și Grădinița „Rază de Soare” din comună sunt alte două investiții implementate cu succes de colega noastră. Au fost trei zile pline în care am stabilit, de asemenea, ceea ce avem de făcut în perioada următoare pentru a obține rezultate la fel de bune și la alegerile parlamentare și prezidențiale.  Mulțumim încă o dată doamnelor ministru Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero, doamnelor Maria Lazăr și Maria Gâju, precum și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment. Felicitări!’’, a transmis președinta OFSD Dâmbovița, deputat Carmen Holban, care a fost însoțită la eveniment de colege de la OFSD Dâmbovița.

Banner