Bărbulețu: A fost inaugurat un teren de sport finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală

in Actualitate by
Banner

În comuna Bărbulețu a fost inaugurat un teren de sport modern, realizat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL).

Proiectul urmărește să ofere facilități sportive locuitorilor, în special tinerilor din comună.

La inaugurare au participat președintele CJD, Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, prefectul județului, Claudia Gilia, subprefectul județului, Marian Tănase, precum și deputații Carmen Holban și Radu Popa. Alături de aceștia au fost prezenți și primarul comunei Bărbulețu, Marian Alexe, alți primari din județ, aleși locali și județeni.

Investiția, în valoare totală de 560.000 lei, a fost realizată în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Bărbulețu, cu o contribuție de 249.000 de lei din partea forului administrativ județean.

Nu este singura investiție susținută de Consiliul Județean Dâmbovița. În parteneriat cu primăria Bărbulețu mai avem proiectul de modernizare a mai multor străzi, șanțuri și podețe în comună. Consiliul Județean Dâmbovița asigură aproximativ 1.000.000 de lei, diferența până la 2.640.000 de lei fiind suportată de administrația locală.

Consiliul Județean Dâmbovița, partenerul tuturor comunităților locale!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Este un proiect pe care ni l-am dorit… Mulțumesc consilierilor locali ai comunei Bărbulețu pentru implicare și devotament. De asemenea mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița pentru ajutorul acordat. Nu ne vom opri aici pentru că Programul Județean de Dezvoltare Locală este pentru comunitățile mici o mină de aur. Să ne ajute Dumnezeu ca așa cum a fost până acum așa să fie și de aici înainte”, a transmis primarul comunei Bărbulețu, Marian Alexe.

Inaugurarea acestui teren de sport este o modalitate prin care administrația locală și administrația județeană mulțumește tuturor locuitorilor din Bărbulețu pentru eforturile pe care le-au depus în campania electorală și pentru votul pe care l-au dat în 9 iunie. Terenul de sport este un loc de întâlnire a tuturor generațiilor și cred că mai ales aici, în Bărbulețu, este un mod de petrecere a timpului liber pentru copii, mult mai sănătos decât jucatul pe tabletă, pe telefon, pe calculator. Este o invitație deschisă pentru copii să stea cât mai mult pe terenul de sport și cât mai puțin pe tablete, chiar dacă dezvoltările moderne ne captează atenția și timpul”, a transmis deputatul Radu Popa.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.