Daniel Blaga le mulțumește susținătorilor și alegătorilor, felicită învingătorii și speră ca unele dintre ideile sale sa fie preluate de actuala administrație

in Actualitate/Politică by
Banner

Om bun, un tur de scrutin nu cred că ar trebui să fie considerat complet încheiat înainte de a-ți mulțumi. Pentru că ne-ai fost aproape. Pentru că ne-ai susținut. Pentru că ne-ai dat încredere și ai girat-o mai apoi, la urne. Îți mulțumesc astfel pentru fiecare gând bun și fiecare gest. Înseamnă mult.

Mulțumesc de asemenea echipei mele. Colegiilor. Partenerilor. Tuturor celor care și-au pus viețile pe pauză în aceste săptămâni pentru a promova și susține o Târgoviște și mai modernă și și mai aproape de oameni. Vă mulțumesc mult.

Ca-n orice cursă, fie ea politică sau nu, cinstit și firesc este să felicităm învingătorii. Rezultatul acesta ne arată că se dorește o continuitate aici, la Târgoviște iar politicienii din opoziție nu au cum să nu respecte asta. Sper ca domnul primar să fi găsit în campania mea idei productive, pe care să le implementeze alături de echipa sa iar eu îi promit că am toată deschiderea să ajut, atât timp cât ele vor reprezenta soluții pozitive pentru comunitate.

Indiferent de orientare politică sau de orice altceva, rămân alături de fiecare târgoviștean și dâmbovițean. Iar dacă pot să ajut, o voi face. Sunt la un singur mesaj sau telefon distanță„, a declarat președintele USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga, candidat din partea ADU la funcția de primar al Târgoviștei.

Banner