A fost dat startul Festivalului BABEL, ediția a XII-a, la Târgoviște!

in Actualitate by
Banner

La Târgoviște s-a dat startul oficial al Festivalului BABEL, care a ajuns la a XII-a ediție. Cu tema „Conexiuni” pentru acest an, festivalul a promis o săptămână plină de spectacole și evenimente variate, menite să satisfacă toate gusturile și preferințele.

Timp de șapte zile, participanții vor avea ocazia să se delecteze cu piese de teatru dramatic și de comedie, teatru-dans atât la sol, cât și la înălțime, spectacole de clovni, acrobații, reprezentații ale percuționiștilor, demonstrații de arte marțiale, muzică, proiecții de filme, lansări de cărți și diverse ateliere.

Ceremonia de deschidere s-a desfășurat la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, începând cu ora 14:30. Evenimentul a beneficiat de prezența unor invitați de seamă, inclusiv diplomați, oficiali și personalități culturale. Printre cei prezenți s-au numărat Excelența Sa, doamna Halka Kaiserová, Ambasador al Republicii Cehe în România; Naito Yoshino, Atașat cultural al Ambasadei Japoniei în România; Mustapha Benfriha, Însărcinat cu Afaceri Consulare, Culturale și Administrative al Ambasadei Republicii Algeriene Democratice și Populare; Aura Corbeanu, Vicepreședinte UNITER; profesorul universitar doctor Liviu Lucaci, Rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și conferențiarul universitar doctor inginer Ioan Corneliu Sălișteanu, Rector al Universității Valahia din Târgoviște.

Liviu Cheloiu, Executive producer & Festival curator al Festivalului BABEL:

Începe cea de-a XII-a ediție a Festivalului Babel… Pare că acum începe, dar a început deja de ceva timp, pentru că o parte din noi au fost pe metereze, iar o parte dintre dumneavoastră cunosc asta pentru că ați comunicat cu noi. Ce putem spune este că, începând din acest an, suntem sub Înaltul Patronaj al Guvernului României.

Festivalul Artelor Spectacolului Babel este organizat de Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște. Îi mulțumim domnului primar și îi urăm felicitări și un mandat extraordinar în continuare. Festivalul este finanțat parțial și de Ministerul Culturii. Mulțumim și Ministerului Culturii din Republica Moldova care ne sprijină și sunt de fiecare dată alături de noi. Mulțumim și sponsorilor…”

Halka Kaiserová, Ambasador al Republicii Cehe în România:

Mă simt foarte bine să fiu aici și vreau să le mulțumesc organizatorilor pentru modul în care au pregătit totul, pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului. Cu un astfel de festival, Târgoviștea devine un loc magic, unde schimbăm idei și emoții.”

Mihai Constantin Ranin, președintele Festivalului Babel:

Este normal să vorbesc după domnul Cheloiu, pentru că eu nu improvizez. Pentru mine, cuvintele sunt foarte importante. Pentru mine, cuvintele sunt cuvinte. Problema în teatru este că noi spunem cuvinte vorbite, fără să ne gândim la sensul acestora. Mă tem că este o problemă contemporană. Vă întrebați oare de ce tema din acest an a festivalului este „Conexiuni”? Pentru că, fără conexiuni, rămânem singuri. Bătrânii care rămân fără conexiuni ajung la azil. Așa este și cu teatrul… un teatru fără conexiuni este un teatru mort. O să spuneți că teatrul este imagine, teatrul este replică, teatrul este o exhibiție, dar teatrul este mult mai mult decât atât. Trebuie să privim cu inima atunci când vorbim despre teatru. Nu este vorba despre o poveste, ci despre o emoție și o întâlnire.”

Naito Yoshino, Atașat cultural, Ambasada Japoniei în România:

Este un festival minunat, mă simt onorată să fiu prezentă aici. De asemenea, mă bucură foarte mult că echipa teatrului din Japonia este prezentă aici. Avem spectacole din Japonia luni și miercuri, așa că vă urez deja tuturor vizionare plăcută.”

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.