Trupa de teatru ,,CORN ŞI LAPTE” de la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” din Pucioasa  ÎN ACŢIUNE!

in Actualitate/Cultură/Educație by
Banner

Teatrul are numeroase valențe educative, fiind pentru elevi un prilej de a-şi descoperi talente, pasiuni, de a-şi forma priceperi şi deprinderi, de a-şi da frâu liber fanteziei, invenției, imaginației, afectivității.

Devenit o tradiție, teatrul ocupă, de cel puțin două decenii, un loc important în preocupările elevilor şi dascălilor Şcolii Gimnaziale ,,Mihai Viteazul” din Pucioasa.

Deja renumita trupă de teatru ,,Corn şi lapte” (coordonată de prof. Milu Adriana), câștigătoare a numeroase premii de-a lungul timpului, surprinde şi în acest an şcolar cu premiile câștigate: premiul I la Concursul interjudețean ,,JOC DE CREION”, organizat la Pucioasa, cu o scenetă creată chiar de membrii trupei, intitulată ,,Scufiţa Roşie… truli-creanga prin poveşti” şi locul al II-lea la faza judeţeană a Concursului Cultural-Artistic ,,TALENTE DÂMBOVIŢENE”, desfăşurat la Târgovişte, cu sceneta ,,Castravetele”, adaptare după I.L. Caragiale.  

Misiunea şi succesul trupei ,,Corn şi lapte” nu s-au încheiat însă aici, în acest final de an şcolar fiind în derulare două calificări, respectiv participări, la două festivaluri renumite de teatru din ţară : Festivalul de Teatru ,,Alter Ego”, ediţia XX, 2024, Turda  şi Festivalul Naţional de Teatru pentru Elevi ,,Cezara”, Ediţia I, 2024, Cluj-Napoca.

Nu ne rămâne altceva de făcut decât să urăm acestei trupe inimoase MULT SUCCES la Turda ( pe 01 iunie) şi la Cluj-Napoca (pe 28 iunie), dar şi la Evaluarea Naţională pe care o vor susţine în curând!  Toţi cei 19 membri ai trupei sunt elevi în clasa a VIII-a, elevi care ne arată cât de frumos este să  îmbini armonios utilul cu plăcutul.

Prof. Adriana MILU

Banner