În orașul Titu, lucrările de reabilitare și modernizare totală a străzilor din zona Atârnați sunt în plină desfășurare. Proiectul, care a început în urma obținerii de fonduri guvernamentale de către autoritățile locale, a fost demarat la finalul anului 2023.
Contractul pentru proiectul intitulat „Străzi și sistem de evacuare ape pluviale, oraș Titu, zona peste Calea Ferată” a fost semnat de către primarul Traian Niculae și administratorul public Sandu Marius. Acesta este finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” și are o valoare totală de 18.487.774,19 lei, inclusiv TVA.
Lucrările cuprind asfaltarea străzilor, realizarea de trotuare și implementarea unui sistem eficient de evacuare a apelor pluviale. Străzile care beneficiază de modernizare în cadrul acestui proiect sunt:
Str. Regiei
Str. Mihai Eminescu
Str. Libertății
Str. Liniștii
Str. Înclinată
Str. George Enescu
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe parcursul derulării lucrărilor și vă asigurăm de întreaga noastră cooperare și implicare pentru desfășurarea în bune condiții a acestora!
Vă mulțumim!” , au transmis reprezentanții Primăriei Titu, într-o postare pe Facebook.
FOTO: Facebook, Primăria Titu