O nouă investiție în educație, la Mănești

in Actualitate/Administrație by
Banner

Sâmbătă, 17 februarie, au fost inaugurate școala și sala de sport din satul Drăgăeşti-Pământeni. La eveniment au participat președintele Consililui Județean, Corneliu Ștefan, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat prefectul Claudia Gilia, primarul comunei Mănești, Alexandru Constantin, parlamentari, locuitori ai comunei.

Pot spune că, datorită acestei investiții, elevii din Mănești au de acum aceleași condiții de studiu precum cei din orașele și municipiile județului nostru.

Totodată, prin construirea unui nou corp de clădire, în cadrul aceluiași proiect cu o valoare de peste 21.600.000 de lei, toți copiii vor învăța într-un singur schimb.

Nu în ultimul rând, Consiliul Județean Dâmbovița va asigura copiilor navetiști din comună un microbuz electric în valoare de 240.000 de euro pentru ca aceștia să ajungă la școală în cele mai bune și sigure condiții„, a declarat Corneliu Ștefan.

Banner