Încă o serie de ”interni” și-a încheiat stagiul la Consiliul Județean Dâmbovița

Încă de la preluarea mandatului, în toamna anului 2020, actualul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița a instituit un stagiu de internship pentru tinerii care doresc să se familiarizeze cu resorturile intime ale administrației din România.

Doritorii au aplicat pentru unul dintre cele 6 posturi oferite de CJ, selecția făcându-se riguros, pentru ca de stagiul amintit să beneficieze tineri care nu doar că își doresc, dar demonstrează abilități de bază pentru munca în administrație la un așa nivel.

Pe parcursul a trei luni, tinerii care au trecut prin programul de internship al CJD, în cei 3 ani de la lansare, au participat efectiv la activitățile curente ale sectoarelor unde au fost repartizați, având posibilitatea să vadă exact cum funcționează administrația locală.

Despre absolvenții stagiilor organizate până acum, președintele Corneliu Ștefan a avut doar cuvinte de laudă.

Sfârșitul anului 2023 aduce și finalizarea celui de-al patrulea ciclu de pregătire de tip internship, la Consiliul Județean.

Președintele instituției – care are și paternitatea acestui demers unic în administrațiile județene din România – a transmis că cei șase tineri au demonstrat că pot face față tuturor cerințelor, iar experiența acestei perioade îi va ajuta atunci când vor aplica pentru un loc de muncă, fie că vorbim de mediul privat sau de cel public.

Într-un mesaj distribuit pe rețelele de socializare, Corneliu Ștefan i-a felicitat pe cei 6, exprimându-și convingerea că, în viitor, vor reprezenta un adevărat câștig pentru echipele din care vor face parte.

Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița:

Le-am mulțumit astăzi celor 6 tineri care, în ultimele trei luni, au făcut parte din programul de internship al Consiliului Județean Dâmbovița!

Au demonstrat că pot face față tuturor cerințelor, iar experiența acestei perioade îi va ajuta atunci când vor aplica pentru un loc de muncă, fie că vorbim de mediul privat sau de cel public.

Felicitări, Lilea Georgiana Diana, Simionescu Georgiana Rebeca, Lazăr Vlad Iulian, Vlăducă Ionela Daiana, Ciulei Roxana Elena și Iordache Dragoș Andrei! Un adevărat câștig pentru echipele din care veți faceți parte!

Sursa: FaceBoock Corneliu Ștefan

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Spectacol incendiar la Titu

Next Story

2023 a fost un ”an al provocărilor” pentru Camera de Comerț Dâmbovița