Chindia învinge la Tunari, iar speranțele pentru promovare se aprind din nou!

in Sport by
Banner

Debut cu victorie pentru italianul Diego Longo pe banca târgoviștenilor! În etapa cu numărul 14 a Ligii a doua, Chindia o învinge pe Arsenal Tunari, în deplasare, scor 0-2, obținând prima victorie după aproape o lună și al doilea succes în deplasare din acest campionat.

Pe o suprafață de joc mai mult decât dificilă, din cauza ploii, cele două echipe s-au chinuit să arate fotbal în cele 90 de minute. Totuși, oaspeții au fost mai prezenți în joc, iar ocaziile mari de gol au fost clar de partea Chindiei, încă din primele minute ale meciului, când atacantul Zivkovic (min 7) a trimis mingea în bară, după un șut de la aproximativ opt metri de poartă.

Tot el putea să deblocheze tabela două minute mai târziu, în urma unei centrări a lui Roberto Romeo, dar mingea trimisă de croatul Ante Zivkovic a fost reținută de portarul Isvoranu. Boțogan și-a mai încercat norocul cu un șut deviat (min 23), dar nici acesta nu a reușit să-l învingă pe goalkeeper- ul formației gazdă. Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut tot lui Boțogan, în minutul 31, când Maxim Cojocaru i-a așezat perfect o minge, dar internaționalul român de la U20   a șutat fix în Isvoranu, ieșit la întâmpinare.

La Tunari, ploaia măruntă a continuat să cadă, iar gazonul era tot mai îmbibat în apă, ceea ce a afectat crunt desfășurarea jocului. În prima parte a actului secund, acțiunile de poartă s-au stins, nicio echipă nereușind să-și creeze ocazii clare de a înscrie. În minutul 70, Robert Moldoveanu i-a așezat perfect mingea pe cap lui Zivkovic, care l-a învins pe fundașul Leca în duelul aerian, iar mingea a ajuns în plasă. Chindia a deschis scorul, spre disperarea și mai mare a antrenorului ilfovenilor, Ștefan Odoroabă, care a fost mult mai vocal pe parcursul meciului decât adversarul său, Diego Longo. Roș-albaștrii au început să prindă curaj, presiunea nereușitelor nu mai apăsa atât de tare pe umerii lor și a venit și golul doi.

Robert Moldoveanu a luat o acțiune pe cont propriu, a depășit un adversar, a centrat la prima bară, iar mingea l-a lovit pe căpitanul gazdelor, Mihai Leca, care a deviat cu piciorul drept în propria poartă. Galeria roș-albaștrilor era în delir, fiind prezenți, ca de obicei, și în această deplasare. Chindia a învins astfel  pe Tunari, care nu mai pierduse acasă în ultimele patru meciuri. Cu acest succes, târgoviștenii rămân în cărți pentru lupta la play-off. Urmează un duel aprig duminică, 3 decembrie, la ora 11:30, pe stadionul „Eugen Popescu”, unde Chindia va da piept cu Chiajna, o altă contracandidată în cursa pentru primele șase locuri. Antrenorul Diego Longo începe cu dreptul aventura sa la clubul dâmbovițean, acesta fiind instalat la echipă de doar cinci zile, imediat după despărțirea de fostul antrenor, Vasile Miriuță.

Sursa foto: Digi Sport

Banner