PSD Dâmbovița anunță: Pensionarii vor beneficia de două majorări în 2024

in Politică by
Banner

Purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma, a oferit vești bune pentru pensionari în cadrul unei conferințe de presă, transmisă live de Bazar TV, precizând că mulți dintre aceștia vor beneficia de două majorări  în cursul anului 2024. Măsurile sunt legate de indexarea pensiilor cu rata inflației, care va avea loc începând cu 1 ianuarie 2024, și de aplicarea noii legi a pensiilor.

În conformitate cu declarațiile purtătorului de cuvânt, indexarea pensiilor cu rata inflației va fi o realitate la începutul anului viitor, potivit legislației în vigoare. În plus, noua lege a pensiilor va aduce majorări suplimentare pentru pensionarii care au fost afectați de inechitățile din sistem, cu scopul de a asigura principiul pensiilor egale pentru contribuții și muncă egală.

Premierul Marcel Ciolacu a indicat o creștere rotunjită de 13,5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie, cu mențiunea că valoarea exactă, conform inflației anuale calculate de INS pentru anul 2022, va fi de 13,8%.

În mod cert este faptul că pensiile vor crește la începutul anului cu rata inflației, așa cum prevede legislația în vigoare. În plus noua lege a pensiilor va mai aduce majorări pe pensii pentru cei care au fost dezavantajați de diverse inechități în sistem astfel încât să se realizeze principiul pensii egale pentru muncă și contribuții egale. Premierul Marcel Ciolacu a indicat valoarea rotunjită de 13,5 % a majorării punctului de pensie de la 1 ianuarie, valoarea exactă  conform inflației anuale calculată de INS pentru anul 2022 va fi de 13,8%..

Pentru stabilirea nivelului de indexare se ia în considerare ultima valoare definitivă  cunoscută a inflației la adoptarea actului normativ. Indexarea va intra cu siguranță în vigoare la data de 1 noiembrie 2024, noile pensii recalculate vor fi acordate după ce se încheie procesul de recalculare pentru toți pensionarii. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla ulterior indexării. Prin urmare mulți pensionari vor primi două majorări în cursul anului viitor, respectiv indexarea de la 1 ianuarie 2024 și ulterior majorarea rezultată în urma recalculării. Pe altă parte niciun salariu minim nu va scădea în urma aplicării măsurilor fiscal bugetare.

Guvernul parcurge ultimele proceduri legale pentru adoptarea creșterii salariului minim din construcții și agricultură astfel încât valoarea netă a acestuia să nu scadă în urma aplicării legii privind măsurile fiscal bugetare. Pentru a compensa eliminarea scutirii de la plata CASS din salariile din construcții și agricultură, premierul Ciolacu și-a luat angajamentul majorării salariului minim din aceste două sectoare. Astfel, atât noul salariu minim din construcții, de 4582 lei, cât și cel din agricultură și industrie alimentară, de 3436 de lei, garantează că nu se pierde nici măcar 1 leu din salariile nete”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma.

Banner