Chindia Târgoviște are un nou staff executiv

in Sport by
Banner

Chindia Târgoviște are o nouă conducere, care urmează să fie prezentată mâine, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit anunțului făcut de club, pe pagina oficială de Facebook. 

După o perioadă de incertitudine și speculații, Andrei Cordoș, fostul președinte al clubului și Eduard Stăncioiu, directorul sportiv, nu mai fac parte din staff-ul executiv.

Chindia are acum un nou președinte. Lorin Petrescu, care deținea funcția de vicepreședinte și care a fost alături de echipă și în perioada când aceasta evolua în Liga 1, preia  rolul de președinte al clubului. În funcția de vicepreședinte a fost numit Nicolae Croitoru, care a fost anterior la Centrul de Copii și Juniori al clubului. Croitoru a fost antrenorul echipei Chindia în perioada 2014 și 2018, reușind promovarea în Liga a 2-a și a fost aproape să ducă echipa în Liga 1, dar a pierdut la loviturile de departajare în barajul de promovare cu FC Voluntari.

Chindia Târgoviște și-a anunțat noul președinte și vicepreședinte, confirmând în același timp continuarea lui Vasile Miriuță pe banca tehnică.

Chindia Târgoviște se află pe locul 11 în Liga a 2-a după 8 etape, cu 10 puncte acumulate, fiind la egalitate cu CSM Slatina, care este pe  locul 12, cu un golaveraj mai slab.

Schimbările din conducerea clubului au fost anunțate într-o postare pe Facebook, iar vineri, la ora 13:00, va avea loc o conferință de presă în care vor fi prezentate în detaliu. La aceasta vor participa: ”Lorin Petrescu – Noul Președinte al clubului Chindia Târgoviște

Nicu Croitoru- Vicepreședinte

Vasile Miriuță – Antrenor Principal

Cornel Dinu

Banner