Deputatul Gabriel PLĂIAȘU (Forța Dreptei), prezent la Consiliul Național al formațiunii politice

in Actualitate/Politică by
Banner

Luni, 4 septembrie, la sala de ședințe a parlamentarilor FORȚA DREPTEI din Camera Deputaților, a avut loc ședința Consiliului Național.
La punctul 1 de pe ordinea de zi, s-a propus spre validare Regulamentul de Aplicare al Statutului FORȚA DREPTEI. S-a înfăptuit astfel un angajament luat în ziua de 19 august 2023 în fața Conferinței Naționale.
La punctul 2 de pe ordinea de zi, doamna Violeta Alexandru, liderul grupului parlamentar din Camera Deputaților al FORȚA DREPTEI a trecut în revistă întreg portofoliul de inițiative aflat pe circuitul parlamentar, depus de către parlamentarii FORȚA DREPTEI.
La punctul 3 de pe ordinea de zi, Președintele FORȚA DREPTEI, domnul Ludovic Orban, a ținut să precizeze că odată validat Regulamentul de Aplicare al statutului, toate organizațiile județene care îndeplinesc criteriile pot trece la organizarea de alegeri interne. Aceste alegeri sunt menite să confere legitimitate statutară structurilor politice de conducere la nivel local.
La punctul 4 de pe ordinea de zi, Președintele Ludovic Orban a cerut plenului Consiliului Național mandatul pentru toți cei 16 parlamentari FORȚA DREPTEI pentru a semna moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu pe asumarea răspunderii guvernamentale pe pachetul de legi care privește o serie întreagă de măsuri fiscale.
Votul acordat de către Consiliul Național a fost unul în unanimitate.

Sursa: Forța Dreptei Dâmbovița

Distribuie pe
Banner