Având în vedere consecințele exploziilor care au avut loc în seara zilei de 26 august la o stație GPL aflată pe DN 1A, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița, reprezentați ai Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița au participat la o întâlnire de urgență cu prefectul județului Dâmbovița.
Ulterior, un număr de 7 voluntari ai detașamentului județean de intervenții la dezastre al Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița s-au deplasat în comuna Crevedia, în zona afectată, pentru evaluarea în teren a nevoilor comunității și acordarea unui ajutor de urgență pentru persoanele afectate sau care nu mai au locuință.
Astfel, au fost distribuite persoanelor afectate un număr de 600 sticle apă plată 0,5 l și 100 sendvișuri. De asemenea la nivelul căminului cultural din comună au fost transportate un număr de 20 paturi pliante de campanie, 46 saltele izopren și 50 pături primite din partea Sediului Central al Crucii Roșii Române. Suntem în legătură permanentă atât cu UAT Crevedia cât și cu subfiliala locală de Cruce Roșie astfel încât, la nevoie, necesarul de materiale, alimente, apă, etc. să fie achiziționate sau distribuite urgent în comunitate.
Biroul de presă al Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița