Se anunță un eveniment interesant, probabil primul dintr-o serie de acțiuni menite a reseta jocul politic, în perspectiva anului electoral 2024.
Cu nu mai puțin de 4 (patru) scrutine în față – alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale – 2024 se anunță un an de foc pentru clasa politică, cu deosebire pentru challengeri, partidele mici care vor să arate că au ceva de spus și că, la rigoare, pot face diferența.
Partidul FORȚA DREPTEI este unul dintre actorii deosebit de activi pe scena politică, țintele electoare ale liberalilor lui Orban fiind foarte ambițioase.
După un tur de forță pentru organizarea de filiale în toată țara, FD își stabilește obiectivele și strategiile pentru viitor.
La sfârșitul acestei săptămâni, liberalii desprinși din PNL, conduși de fostul premier, Ludovic Orban, se vor reuni la București, în Conferință Națională.
Anunțul a fost făcut și de deputatul Forța Dreptei Dâmbovița, Gabriel Plăiașu, prin intermediul rețelelor d3e socializare
Conferința Națională a Forța Dreptei se va desfășura sâmbătă, 19 august a.c., începând cu ora 11.00, la București.
Evenimentul va reuni peste 1.200 de participanți la Aula Universității Politehnica din București, unde sunt așteptați să participe primarul Capitalei și reprezentanți ai partidelor politice democratice de opoziție pentru a se adresa celor prezenți.
În cadrul reuniunii, intitulată ”Forța de a reuși”, vor fi prezentate și adoptate strategia politică a partidului pentru anul 2024, principalele direcții ale programului de guvernare și calendarul alegerilor interne ale Forța Dreptei.
Evenimentul va fi transmis live on-line pe canalele de Youtube și Facebook, a scris deputatul Gabriel Plăiașu pe Facebook