Târgoviștenii au condus încă din minutul 3, însă s-au văzut egalați în cel de-al șaptelea minut al prelungirilor, după un gol înscris de Bogdan Chipirliu, care s-a aflat într-o poziție suspectă de offside.
La flash-interviul de după meci, antrenorul Chindiei, Dragoș Militaru (33 de ani), s-a arătat de părere că rezultatul de egalitate a fost unul corect, în ciuda faptului că echipa sa a condus pe tabelă, în total, peste 90 de minute.
„Ne-au egalat în ultima fază. Mă așteptam la un meci greu, am schimbat toată echipa, probabil am întâlnit una dintre cele mai bune echipe din Liga 2. Până la urmă, sunt un pic dezamăgit că, fiind egalat la ultima fază, n-am cum să fiu mulțumit. La prima vedere pare un rezultat echitabil, dar ținând cont că am fost egalați la ultima fază, nu pot fi mulțumit. Poate îmi voi schimba părerea după ce revăd meciul. Sunt mulțumit doar de faptul că băieții s-au luptat. Am început un drum nou acum o lună și jumătate și e normal să nu meargă totul foarte bine la început. Dar pentru asta sunt aici, ca lucrurile să fie îndreptate. Vrem să ne îndeplinim obiectivul intermediar, intrarea în play-off. Deocamdată, avem de muncă, cred că se va juca până în ultima etapă și că va fi chiar mai echilibrat decât anul trecut”, a spus Militaru.
Chindia va juca sâmbătă, ora 12.00, la Slatina, în runda a doua a campionatului eșalonului secund. Meciul va fi transmis în direct de Digisport și Primasport.