Dezvoltare Locală în Comuna Doicești: Proiectele finanțate de Consiliul Județean Dâmbovița se apropie de finalizare

in Administrație by
Banner

Patru dintre cele cinci proiecte finanțate de Consiliul Județean prin Programul Județean de Dezvoltare Locală în comuna Doicești se află în etapa finală de implementare, a anunțat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

Proiectele finanțate însumat în jur de 10.000.000 de lei, din care 4.800.000 de lei sunt asigurați de către Consiliul Județean Dâmbovița. Această investiție substanțială reflectă dorința administrației județene de a sprijini dezvoltarea comunităților locale și de a contribui la crearea unor medii de trai mai bune pentru cetățeni.

Cele patru proiecte care vor fi finalizate în perioada următoare sunt:

  • Modernizarea de drumuri în comună – 2.700.000 de lei;
  • Asigurare scurgeri de ape pluviale – 2.300.000 de lei;
  • Construire trotuare – 1.300.000 de lei;
  • Teren multisport – 660.000 de lei.

De asemenea, tot prin PJDL, se lucrează la documentația proiectului de asigurare a scurgerilor de ape pluviale de pe străzile Zorilor, Iancu Jianu și Bărbătești. Aici, valoarea investiției este de 2.900.000 de lei.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a mai precizat că tot în localitatea Doicești  se mai lucrează acum la o sală de sport, finanțare asigurată de CNI, valoarea fiind de 5.700.000 de lei.

Prin Administrația Fondului pentru Mediu, primăria condusă de Cosmin Stana derulează proiectul de creștere a eficienței energetice a Centrului de zi pentru copii din comună, 4.560.000 de lei.

Din bugetul primăriei se amenajează un spațiu de recreere, proiectul având o valoare de 2.100.000 de lei.

 Nu în ultimul rând, prin Programul Național „Anghel Saligny”, a fost finalizată modernizarea de străzi, 1.720.000 de lei, și

extinderea rețelei de canalizare, 630.000 de lei.

 Dâmboviţa se dezvoltă și are grijă de locuitorii săi, iar acest lucru se vede în fiecare comună a județului” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Banner