Nebunie pe Eugen Popescu! Peste 7.500 de suporteri, la Chindia – CSA Steaua

in Sport by
Banner

Chindia va disputa în această seară al doilea meci pe Eugen Popescu de la redeschiderea stadionului, cu CSA Steaua, de la ora 21.00, în prima etapă a eșalonului secund. Meciul se dispută cu casa închisă, la fel ca și precedentul jucat de dâmbovițeni pe arena proprie, 2-2 cu FC Voluntari pe 19 iunie.

Chindia are un efectiv aproape complet schimbat, începând de la conducerea administrativă, continuând cu staff-ul tehnic și cu lotul de jucători, față de momentul retrogradării, amintit mai sus. Un debut bun, cu victorie, ar reprezenta o injecție de moral pentru echipa preluată de Dragoș Militaru în această vară. Sigur, misiunea băncii tehnice nu a fost una ușoară în toată această perioadă, cum nu a fost lejer deloc nici pentru președintele Andrei Cordoș și noua echipă de conducere de la club.

Interesul în jurul meciului este uriaș la Târgoviște, de aceea e nevoie de un succes pentru ca echipa să se înscrie încă de la începutul sezonului cu ambiții reale la promovarea în prima ligă. Despre CSA Steaua? Echipa finanțată considerabil de MApN (tot) nu are drept de accedere pe prima scenă, așa că va mai consuma câteva milioane de euro pentru… nimic, alt sezon pierdut, situație care a dus la furia suporterilor din Peluza Sud. Legat de aceștia din urmă, se anunță o prezență a oaspeților în număr mare la Târgoviște, însă cum nu există rivalități între fani, e de așteptat ca meciul să se joace într-o atmosferă de fair-play.

Banner