Știm când se joacă Chindia – CSA Steaua! Sprijin important de la CJ Dâmbovița, înainte de startul campionatului

in Sport by
Banner

Chindia va debuta în sezonul 2023-2024 al Ligii a II-a marți, 8 august, ora 21.00, cu un meci de foc împotriva CSA Steaua București, pe stadionul Eugen Popescu.

FRF a anunțat astăzi oficial programarea jocului, ultimul din cadrul primei runde, într-o zi și o oră accesibile microbiștilor, care pot veni în număr mare lângă Turn. „Ne dorim să avem 5, 6, 7 mii de oameni lângă noi. Dacă vom avea rezultate, suporterii vor umple stadionul. Am încredere în ei, i-am văzut la antrenamente, la reunire, sunt alături de noi. Vom încerca tot posibilul să îi facem fericiți”, a declarat recent președintele Chindiei, Andrei Cordoș, instalat în locul lui Marcel Ghergu, care s-a despărțit de funcția administrativă de la club după un deceniu.

1.000.000 lei de la Consiliul Județean!

Clubul din Târgoviște, lăsat cu datorii imense de fostul președinte, amintit mai sus, se află într-o situație delicată, iar salvarea vine, din nou, de la CJ Dâmbovița! Forul județean a alocat în urmă cu câteva zile un milion de lei, bani cu care noua conducere va stinge litigiile cu foștii jucători și antrenori.

Despre datoriile moștenite de Cordoș & .co nu va răspunde nimeni, cel mai probabil. Și nici nu va explica cineva de ce s-a ajuns aici, cu restanțe salariile de 3-4 luni și pericolul iminent al unor depunctări înainte de startul sezonului nou. Cum scadența bate la ușă, era nevoie de un sprijin financiar urgent – și consistent – iar CJD s-a mișcat rapid, fondurile aprobate urmând să intre în conturile clubului chiar în aceste zile.

Banner