Transportul public local, condiții optime pe vreme de caniculă

in Administrație by
Banner

Executivul Primăriei Târgoviște a verificat în teren condițiile pe care le oferă transportul public local. Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, temperatura constantă este de 22 – 24 de grade, în condiții de Cod Portocaliu de caniculă. De asemenea, acesta a precizat că și curățenia, condițiile civilizate în general, reprezintă tot atâtea argumente pentru a alege mijloacele de transport în comun târgoviștene, mai ales atunci când afară sunt peste 35 de grade.

Totodată, edilul șef le-a mulțumit călătorilor pe care i-a întâlnit pentru aprecieri, dar și pentru modul în care păstrează ceea ce cu eforturi mari s-a dobândit. Autoritățile locale promit să nu se abată de la drumul modernizării municipiului Târgoviște.

Daniel Cristian Stan a mai făcut două precizări importante… Prima se referă la faptul că Primăria Târgoviște oferă gratuitate elevilor pentru folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor! A doua se referă la faptul că începând cu luna august, noile autobuze Mercedes vor fi utilizate și pentru transportul din afara municipiului, în zona periurbană, oferindu-se astfel condiții excelente pe traseele operate de către transportatorul public local și dâmbovițenilor care nu locuiesc în Târgoviște!

Am mers cu un autobuz din cele 40 de autobuze Mercedes Benz aflate în proprietatea municipiului Târgoviște și achiziționate cu fonduri europene pe actualul Program Operațional Regional. Este vorba despre un autobuz care oferă condiții foarte bune călătorilor. Suntem astăzi pe un cod portocaliu de caniculă și am vrut să vedem care sunt condițiile din transportul public local târgoviștean. Este destul de bine în acest mijloc de transport în acest moment, în contextul unei temperaturi exterioare de 36 – 38 de grade, în autobuz nu sunt mai mult de 22 de grade. Așadar, încurajăm toți târgovișteni să utilizeze transportul în comun care oferă condiții excelente, condiții cu nimic mai prejos decât acelea care sunt în autobuzele din orașele importante europene. Autobuzele care circulă prin Târgoviște sunt autobuze care circulă și în Dortmund, spre exemplu. Ar mai fi de menționat și faptul că prin PNRR achiziționăm încă 21 de autobuze, de data aceasta electrice. Este vorba de un contract de finanțare deja semnat de către administrația locală târgovișteană, iar în luna august va fi operațional și depoul și de asemenea va fi gata și autogara de pe Calea Ialomiței unde vom muta întreaga activitate a transportatorului local târgoviștean, care, în ultimii 2 ani, a beneficiat de investiții care se ridică la peste 40 milioane de euro”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Banner