Conducerea grupării dâmbovițene a susținut, luni după-amiază, o conferință de presă în care a fost prezentat noul staff tehnic condus de antrenorul principal, Dragoș Militaru. Acesta va fi ajutat de antrenorul secund, Moundir Moussaddak, de Dorin Silaghi – antrenor cu portarii și de Emanuel Gugu – preparator fizic.
La conferința de presă au participat președintele Andrei Cordoș, vicepreședintele Lorin Petrescu, directorul sportiv, Eduard Stăncioiu, antrenorul principal, Dragoș Militaru și Renzo Rossi, aflat la primul eveniment oficial din calitate de director tehnic al Chindiei Târgoviște.
După prezentarea noului staff tehnic, antrenorul Dragoș Militaru, a oferit detalii despre perioada de pregătire care se va desfășura în perioada 10-21 iulie, la Brașov, timp în care Chindia va susține trei partide amicale.
Dragoș Militaru – antrenor principal:
„Am început perioada de pregătire de două săptămâni, cea pe plan local, mai avem o săptămână, după care, de luni, plecăm în cantonamentul de la Brașov. Vom sta acolo în perioada 10 – 21 iulie, după care vom reveni pentru ultimele două săptămâni de pregătire pe care le vom avea tot pe plan local.
La nivel de lot, pot spune că deja au venit o mare parte dintre jucătorii pe care ni i-am dorit. Numeric suntem bine, ținând cont că acum o săptămână mai erau doar doi jucători sub contract, plus Cornel Dinu, care a avea o situație incertă. Avem 16-17 jucători în lot, plus juniorii din cadrul clubului, dar așteptăm în continuare să ne mai vină jucători.
Sâmbătă, 8 iulie, vom avea primul meci de pregătire, cu Unirea Slobozia, după care vom avea trei jocuri de pregătire în perioada de cantonament CSM Alexandria, pe 12 iulie, după care, pe data de 15, avem două variante pentru un meci amical, fie cu o echipă din Liga 2, fie cu una din Liga 3…nu este nimic stabilit. Pe 19 iulie avem cu Ceahlăul Piatra Neamț.
După ce vom reveni, ultimele amicale, înainte de începutul sezonului, ne-am dori să avem două meciuri, în două zile la rând, astfel încât toți jucătorii să prindă 90 de minute. Suntem în discuții cu FC Metaloglobus București și ne mai dorim încă o formație împotriva căreia să jucăm” , a declarat Dragoș Militaru, antrenor Chindia Târgoviște.
Renzo Rossi, noul director tehnic al Chindiei, a oferit primele declarații în noua sa funcție.
„Prin experiența pe care am acumulat-o în România și puțin prin Italia, va fi o adevărată provocare pentru mine acest proiect. Sigur, va fi o colaborare constantă cu ceilalți membrii din staff-ul executiv, dar și cu echipa și staff-ul tehnic. Ne sfătuim permanent pentru ceea ce trebuie să facem. Rolul meu este de a observa lucruri și de a da un sfat atunci când mi se va cere. Să luăm măsuri atunci când lucrurile nu vor decurge așa cum trebuie și să acționăm cât mai repede și cât mai util” , a transmis Renzo Rossi.