Vestea că OMV Petrom și Romgaz au luat decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, un proiect în valoare de aproximativ 4 miliarde de euro, nu a trecut neobservată, mai ales în contextul strategico-politico-econimc actual .
Deputatul PSD Radu Popa, fostul vicepreședinte al Centrului Român al Energiei (CRE), unul dintre cei care au criticat constant prestația fostului ministru al energiei, Virgil Popescu si lipsa de interes pentru exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi pe care Romania le are, a salutat demersul celor două companii, OMV și Romgaz, pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep. Ar fi o veste chiar mai bună decât cea care anunță plecarea lui Popescu de la minister, după cum puncteaza parlamentarul social-democrat.
„O veste mai mare decât plecarea lui Virgil Popescu: decizia de investiții în extragerea gazelor din Marea Neagră a fost luată. OMV si Romgaz au aprobat investiții de 4 miliarde de euro și au planificat ca prima moleculă de gaz să fie extrasă în 2027. Doamne ajută!
OMV Petrom este operatorul proiectului, cu o participație de 50%. Cele două companii au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul offshore Neptun Deep, care este înaintat spre confirmare Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Vă reamintesc că la momentul achiziției acțiunilor Exxon, zăcământul din Marea Neagra nu fusese declarat ca fiind “comercial” situatie pe care si conducerea Romgaz si Virgil Popescu au trecut-o sub tăcere. Un zăcământ nedeclarat comercial nu beneficiază de un plan de investiții care să asigure beneficiarii de volumele de gaz pe care le pot exploata în vederea recuperării investiției. Altfel spus, Romgaz a cumpărat un asset fără să-i recunoască valoarea la care l-a cumpărat. Însă, prin decizia de azi, lucrurile merg pe drumul cel bun” , a transmis deputatul PSD, Radu Popa, într-o postare pe Facebook.
Această decizie finală de investiție poate însemna un pas mare în realizarea Strategiei 2030 a OMV Petrom. Specialiștii spun că proiectul va contribui la creșterea cu 50% a profitului din exploatare al companiei până în anul 2030.