Ambasadorul Republicii Federale Germania la București, E.S. dr. Peer Gebauer, a efectuat astăzi, 12 iunie, o vizită în județul Dâmbovița, la invitația comună a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și a senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României. După ședință, aceștia au transmis în cadrul unei conferințe de presă susținută în Sala „Vlad Țepeș” a Consiliului Județean, transmisă live de Bazar Tv, că județul Dâmbovița ar putea fi o țintă importantă pentru investitorii germani datorită proiectelor aflate în derulare pe fonduri europene.
La această întâlnire cu Ambasadorul Germaniei au participat vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban și Marian Țachianu, prefectul județului, Claudia Gilia, și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. În cadrul întâlnirii au fost aduse în discuție și investițiile pe care actuala administrație județeană le implementează, aflate fie în stadiul de documentație, fie în plină desfășurare.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan:
„Astăzi avem deosebita plăcere și onoare să-l avem în județul Dâmbovița pe domnul ambasador al Republicii Federale Germane, la invitația comună pe care am inițiat-o împreună cu domnul senator Titus Corlățean, căruia vreau să-i mulțumesc pentru implicare. Am avut la prima oră o discuție, împreună cu domnul senator Titus Corlățean, cu doamna prefect Claudia Gilia, cu domnul primar al municipiului Târgoviște, Cristian Stan, cu doamna deputat Carmen Holban și domnul deputat Marian Țachianu, am făcut o prezentare a județului nostru din toate punctele de vedere. Împreună cu domnul ambasador am discutat și despre oportunități de a atrage în județul nostru investitori importanți pentru regiunea noastră. Îi mulțumesc pentru prezența în județul nostru, îi mulțumesc pentru deschiderea pe care o are pentru județul Dâmbovița. Astăzi va putea să vadă o mică parte din ceea ce înseamnă Dâmbovița, municipiul Târgoviște, din punct de vedere istoric, arhitectural și, nu în ultimul rând, din punctul de vedere al mediului de afaceri.”
Senatorul Titus Corlățean:
„Este un moment deosebit, un moment special vizita domnului ambasador, la invitația pe care în comun cu președintele CJD am formulat-o… Ne onorează această vizită atât din punctul de vedere al simbolisticii, relația dintre România și Germania fiind o relație cu totul și cu totul specială din punct de vedere politic, economic, socio-cultural, o punte de legătură în minoritatea germană din România, care este absolut excepțională, și cu o cooperarea exemplară în plan european, la nivelul Uniunii Europene, Euroatlantic, în cadrul alianței și în gestionarea unor provocări de securitate, pe care le cunoaștem foarte bine, în regiunea noastră. Pe de altă parte, față de domnul ambasador, în mod direct, avem o stimă deosebită, cu o activitate extrem de bogată la București, pe care noi, politic și diplomatic, o apreciem. Evident că am și dorit să oferim această oportunitate domnului ambasador, echipei domniei sale, de a cunoaște mai bine județul Dâmbovița, cu diferitele tipuri de oportunități care sunt extrem de interesante, un județ în plină dezvoltare și cu un set de proiecte finanțate consistent și eficace printr-un mecanism al fondurilor europene pe care Dâmbovița îl gestionează foarte bine cu actuala echipă de conducere administrativ-politică. De altfel, nu întâmplător, domnul ambasador a aflat astăzi că județul Dâmbovița este județul numărul 1, în regiunea noastră de dezvoltare, din punctul de vedere al atragerii de fonduri europene care sunt atrase în întreaga regiune, ceea ce dă un semnal cu privire la eficacitatea sistemului administrativ… E important, pentru că dacă dorești să atragi investitori este nevoie să fi tu la rândul tău un partener care performează. Asta este esența de fapt a invitației pe care am adresat-o domnului ambasador, căruia îi mulțumesc în mod deosebit pentru vizita pe care a făcut-o la Târgoviște într-un moment care este foarte dinamic în România, din punct de vedere politic. Iată că una din prioritățile zilei a reprezentat-o vizita domnului ambasador aici la Târgoviște. Fără să intru în prea multe detalii, este și o datorie morală a mea de a-i mulțumi în mod particular domnului ambasador pentru gradul de deschidere, sensibilitate și empatie în gestionarea unui caz individual legat de o anumită familie, am apreciat în mod deosebit corectitudinea, instituțional vorbind, a cooperării pentru rezolvarea în termeni corecți a situației unei familii, situație care este cunoscută în România. Avem speranța că după acest prim contact structurat vom putea avansa și promova proiecte de cooperare, nu doar culturală, ci și economică, de care ambele părți, cred eu, au nevoie”.
E.S. dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București
„Mulțumesc pentru această invitație la Târgoviște, în Dâmbovița. Pentru mine este o bucurie mare să mă aflu aici pentru că am ascultat multe lucruri bune despre acest loc, despre această regiune, și este mereu o bucurie să pot vedea o regiune cu o tradiție. Mă bucur că am oportunitatea de a vizita locurile istorice ale județului. Am discutat în această dimineață despre oportunitățile de colaborare în sectorul economic, cultural. Este o vizită foarte importantă pentru mine, o vizită cu foarte mare succes. Vom avea oportunitatea de a continua discuțiile cu agenții economici din județ, cu reprezentanții Camerei de Comerț.
Există multe șanse pe care trebuie să le explorăm împreună, este corect că economia germană, companiile germane s-au axat foarte mult până acum pe Vestul țării, este justificat și sub aspect istoric, dar și a faptului că infrastructura în Vest este ceva mai bună decât în rest. M-am bucurat foarte mult să aflu de la autoritățile locale de aici că există planuri de dezvoltare a infrastructurii rutiere, reușindu-se astfel să se atragă și noi investitori. Am fost foarte impresionat să aflu de la autoritățile de aici că se pune un foarte mare accent pe fondurile europene și că regiunea este dezvoltată sub moto-ul că «numai împreună putem reuși mai departe»”.