Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Daniel Popa (27 de ani), fostul atacant al celor de la Chindia Târgoviște, echipă retrogradată în Liga 2.
Daniel Popa este primul transfer al celor de la ”U” Cluj pentru sezonul următor.
Anunțul oficial al transferului fostului atacant al Chindiei a fost făcut de ”U” Cluj prin intermediul rețelelor sociale. ”U a realizat prima mutare pentru noul sezon din SuperLiga. Clubul nostru l-a transferat pe Daniel Popa (27 de ani), unul dintre cei mai buni marcatori români din campionat în sezonul recent încheiat”, a trasmis ”U” Cluj, pe Facebook.
De-a lungul carierei sale, Popa a mai evoluat pentru Atletic Fieni, Chindia Târgoviște, Dinamo, FC Botoșani și Daejon Hana. În actualul sezon, atacantul originar din Pietroșița, Dâmbovița, a evoluat în 38 de meciuri pentru dâmbovițeni și a marcat 10 goluri.
Tot la U ar putea ajunge și alți doi componenți ai Chindiei din ultimele sezoane, Marco Dulca și Tiberiu Căpușă.