În fiecare an, potrivit tradiției, Ziua Eroilor este celebrată de sărbătoarea Înălțării Domnului. La Târgoviște, în Piața Tricolorului, au avut loc ceremonia militară și religioasă pentru pomenirea eroilor neamului românesc.
Primul ceremonial militar-religios a avut loc la Cimitirul de Onoare Românesc de la Teiș, unde participanții au pus flori la crucile eroilor. După aceea a urmat slujba religioasă organizată de Arhiepiscopia Târgoviștei și oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon în memoria eroilor neamului a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, care a fost precedată de o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor din Piața Tricolorului.
„În urma unui erou nu rămâne doar o pagină de istorie, ci și puterea exemplului acestuia – model de demnitate, vitejie și atașament față de țară. Astăzi, am sărbătorit Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor! Ceremonia săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon la Catedrala din Târgoviște a strâns enoriașii veniți pentru a asista la slujbă, dar și pentru a aduce un omagiu eroilor români căzuți de-a lungul istoriei noastre. De asemenea, în prima parte a zilei, am avut privilegiul de a depune o coroană de flori și la monumentul Cimitirului de Onoare Românesc de la Teiș. Le datorăm ostașilor noștri existența noastră ca neam. Să le cinstim memoria şi, mai ales, să nu uităm că ei au pus destinul țării mai presus de propriile vieți. Hristos S-a Înălțat! Cinste și onoare eroilor neamului!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
„ZIUA EROILOR! Credință și libertate. Suflet și sânge. Biserică și Națiune. Acestea nu sunt cuvinte; sunt ziduri. Nu sunt vorbe de care să ne folosim când și când, golindu-le de conținut; sunt repere indestructibile ale unui neam care s-a clădit, a crescut și a învățat atât de mult din suferință. Căci zice Sfânta Liturghie: „ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori…” Dar suferința, pentru a avea sens și să se transforme în glorie, trebuie să aibă un ideal, un rost mai presus de scopuri individuale și interese marginale. Ea trebuie supusă unei năzuințe generoase, care să insufle curaj, să inspire mulțimi de oameni, un popor întreg. Adică, ne spune tot Sfânta Liturghie:„…pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.
Ce pot eu sau ce putem noi să mai vorbim dincolo de acest testament? Ce putem noi să punem în oglindă cu faptele acelor oameni? Într-o lume a făcutului în pripă și a așteptărilor de azi pe mâine, într-o societate în care valorile și non-valorile sunt amestecate tocmai ca să nu le mai deosebească nimeni, eroismul pare ceva atât de vag și atât de îndepărtat. Și poate că ar fi și acesta un scop căruia să ne dedicăm cu ceva mai multă seriozitate: (re)aducerea în centrul atenției a unor astfel de modele. Oameni simpli, care au suferit și au luptat pentru un bine comun, care și-au sacrificat propriile vieți pentru viețile altora, care au trăit sacrificiul și nu doar au auzit despre el, când și când, la festivități. Eroi care și-au primit acest nume, fără să-l ceară. Nu am fi mai împliniți dacă le-am vorbi copiilor noștri despre astfel de oameni? Eu așa cred. În numele celor pomeniți astăzi, mă înclin și mă rog lui Dumnezeu să-i aibă în grijă. Iar noi să știm să-i prețuim cuviincios și demn. Hristos S-a înălțat!” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
„Eroii au un loc aparte în inimile noastre! Ziua Eroilor este un reper în istoria României Moderne și parte din patrimoniul cultural și identitar al poporului nostru. Se spune că nu-ți poți alege țara în care te naști, dar sigur poți alege de partea cui să lupți și pentru ce valori să militezi. Strămoșii noștri au luptat pentru fiecare dintre noi și pentru fiecare sătuc românesc și au contribuit la edificarea României moderne, iar astăzi avem o țară europeană, un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
Oriunde au luptat eroii, au avut în suflet steagul patriei și un crez, au luptat pentru ca cei rămași acasă să aibă o viață mai bună. Astăzi, în zile atât de tulburi, avem nevoie să ne reamintim că libertatea individuală, demnitatea umană și independența statului i-au costat scump pe bunicii și străbunicii noștri. Ei ne-au oferit un dar de neprețuit. Astăzi, ne bazăm pe militarii noștri, care, alături de partenerii NATO oferă României stabilitate și un climat de pace. Ţara noastră este pe mâini bune. Soldații de astăzi sunt pregătiți să apere țara și societatea, pentru ca fiecare cetățean să își poată exercita în pace drepturile și libertățile fundamentale constituțional garantate. Cu prilejul Zilei Eroilor, prețuind și onorând sacrificiul lor, le urez viață lungă tuturor veteranilor.Memorie veșnică eroilor noștri!” , a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.