Deputatul Daniel Blaga: „Dâmbovițenii merită mai mult!”

in Actualitate by
Banner

Vineri, alături de colegii din USR, m-am întâlnit cu locuitorii Municipiului Moreni și nu mică mi-a fost mirarea să aflu că sunt, cu toții, preocupați de guvernarea dezastruoasă a PSDNL, partide preocupate acum mai mult de cum să își împartă funcțiile mai bine, decât de cum să guverneze corect pentru români.

Pe lângă tema pensiilor speciale, care trebuie desființate cât mai repede, cetățenii din Moreni au și probleme locale care îi frământă. Una dintre ele este siguranța punții pietonale peste râul Cricovul Dulce, problemă pe care am mai ridicat-o și anul trecut, făcând chiar o solicitare la ISC prin care am cerut o opinie privind siguranța cetățenilor care folosesc puntea.

Nici până acum noua pasarelă nu este finalizată, deși autoritățile locale anunță prin presă că este aproape gata! Dar cu minciunile lor suntem deja obișnuiți!

Întâlnirea cu locuitorii din Moreni s-a încheiat printr-un apel pașnic, așa cum v-am obișnuit, prin care am promovat mesajul USR – Tăiați pensiile speciale! -, mesaj întâmpinat foarte bine de trecători„, a transmis pe pagina sa de Facebook președintele USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga.

Banner