Timp de mai bine de 50 de ani, România a rămas administrată în varianta comunistă, iar după 30 de ani de la revoluție, reforma administrativă a rămas la stadiul de analiză.
Modelul centralizat a fost impus în România de Stalin și subordonații săi de la București.
După unirea din 1918, Regatul României a fost organizat pe structura vechilor provincii istorice, administrația țării mergând pe o viziune centralizatoare de tip francez, care oferea un grad mai mare de autonomie, o viziune mai practică și mai eficientă în direcția unei dezvoltări moderne. Dar cel de al doilea război mondial și ocupația sovietică, au întrerupt brusc orice raportare la modelele occidentale. S-a trecut la modelul sovietic, piramidal și super-centralizat.
Au existat cinci faze de împărțire administrativă a României, de fiecare dată primind “CONTROLUL”. Un control mai riguros asupra aparatului administrativ, dar mai ales asupra populației. Noua Securitate, înființată oficial în vara lui 1948, s-a înfiltrat până în cătune, iar sovietizarea României s-a desfășurat cu o brutalitate fără precedent.
În terminologia vremii, au dispărut termenii cu vechime istorică precum județ, plasă, consiliu comunal, primar, prefect și au apărut noi denumiri, fără legătură cu tradițiile românești, precum Sfat Popular și Raion.
Prima modificare a venit prin Legea 5 din 1950, care desființa cele 58 de județe ale vechiului Regat, dar și plășile, forme intermediare de organizare administrative între județ și orașe, fiind înlocuite de 28 regiuni și 177 raioane.
Regiunile purtau numele unor orașe, iar raioanele denumiri cu rezonanță comunistă, cum era regiunea Stalin, cu reședința în orașul Stalin, adică Brașov.
Această organizare rezistă doi ani, iar prin decretul 331 din 19 septembrie 1952, numărul regiunilor a fost redus la 18. Se înființează Regiunea Autonomă Maghiară, cu reședința la Târgu Mureș, având în subordine raioanele: Ciuc, Sf. Gheorghe, Târgu Mureș, Târgu Secuiesc, Toplița.
În 1956, structura se schimbă din nou. Rămân numai 16 regiuni, regiunile Arad și Bârlad fiind desființate.
În 1960, regiunile încep să primească nume noi, la fel și regiunea maghiară numită Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară.
Venit la putere, Nicolae Ceaușescu decide în 1968 o masivă reformă privind împărțirea administrativ teritorială a României, care rămâne valabilă până astăzi. De pe noua hartă a țării dispar regiunile și raioanele din epoca Gheorghiu Dej, dar revin județele, 39 la număr, plus municipiul București. Până la căderea comunismului, singurele modificări sunt reprezentate de reorganizarea județelor Ilfov, Ialomița și Dâmbovița în 1981 și crearea altor două: Giurgiu si Călărași.
PREZENTUL. În ultima perioadă, subiectul unei reforme administrative a României a devenit destul de fierbinte, mai ales în spațiul privat și asta din următoarele motive principale:
- Pentru că România a rămas ultima țară din fostele state comuniste care este administrată după reforma din 1968;
- Pentru că structura administrativă actuală a statului român este costisitoare financiar, neactualizată la numărul populației, multe orașe neîncadrând-se nici măcar la statutul de comună;
- Pentru că îngreunează procesul investițiilor europene.
În prezent, structura administrativă a României cuprinde 41 de județe, 263 de orașe, din care 82 sunt municipii, inclusiv București, 2685 de comune cu aproximativ 13285 de sate.
Dintre variantele preconizate, cea mai agreată pare a fi care prevede reducerea numărului de județe la 15, orașele să nu aibă sub 10000 locuitori, iar comunele minim 5000 de oameni.
Configurația actuală a țării, potrivit datelor publicate în urma ultimului recensământ, arată că aproape 40 de orașe au sub 5000 de locuitori, neputând fi nici măcar comune, iar încă 40 de municipii au sub 25000 locuitori.
Există orașe în România care nu au nici măcar 2000 locuitori, cum este spre exemplu, orașul Nucet, jud. Bihor, Băile Tușnad, jud Harghita, precum și Azuga, Slănic Moldova, Cavnic, Băile Herculane, Sulina, etc.
De asemenea există municipii care nu au 10000 de locuitori. Este cazul orașelor: Orșova, Beiuș, Vatra Dornei, Urziceni, Calafat, etc.
CUM AR ARĂTA DÎMBOVIȚA ÎN ACEST CLIȘEU?
Din punct de vedere administrativ, județul Dâmbovița, cu o suprafață ce trece cu puțin peste 4000 kmp și o populație ce depășește 500000 locuitori, este împărțit administrativ în 82 de comune și 7 orașe, din care 2 sunt municipii, Târgoviște și Moreni.
Analizând propunerea actuală, 5000 locuitori pentru comune și 10000 pentru orașe, județul Dâmbovița ar rămâne cu un singur municipiu, respectiv Târgoviște, reședința județului, iar Fieni și Răcari, ar deveni comune.
Din cele 82 de comune, numai 31 se încadrează la numărul de populație propus, respectiv minim 5000 de suflete.
Este, totuși, important de reținut faptul că aceasta este formula simplă, fără un calcul analitic, în realitate lucrurile fiind mai complicate, fiindcă cele 51 UAT-uri rămase, prin redistribuire, vor schimba radical configurația administrativă a județului, principiu valabil și la nivel național. Spre exemplu, Municipiul Târgoviște, care are ca și comune limitrofe Ulmi, Răzvad și Aninoasa. Dacă acestea ar deveni părți componente ale unei eventuale zone metropolitane a municipiului, atunci Târgoviștea s-ar apropia de 115000 locuitori, devenind din oraș de mărime mijlocie cum este în prezent, oraș mare, după criteriul clasificării față de numărul de locuitori.
Un alt caz, Pucioasa, care numără aproximativ 15000 locuitori, dacă ar lua în administrare și comuna Moțăieni, cu cei 2000 de locuitori, ar depăși 17000 de domiciliați.
Daca intrăm puțin și mai în detaliu, observăm că unele comune, din cauza poziției geografice pe care o au, rămân izolate. Cazul cel mai la îndemână ar fi comuna Bezdead, care se află la o distanță destul de mare de orașul Pucioasa și despărțită de o culme deluroasă de comuna Buciumeni, cu care, teoretic, s-ar putea uni.
Vorbeam mai la început de faptul că anumite orașe vor deveni comune, însă în teren lucrurile vor fi cu totul altfel. Luând ca exemplu orașul Răcari, care numără aproximativ 6500 locuitori, deci nu s-ar mai încadra să rămână oraș după noul cod, acesta se salvează, ba chiar își triplează populația, “anihilând” comunele Brezoaele și Conțești, apropiind-se, în acest caz, de o populație ce depășește 15000 locuitori. Cazuri similare ar fi valabile și pentru celelalte orașe dâmbovițene.
La nivel regional, unde va fi inclus județul Dâmbovița, printre cele 15 propuse? Greu de prevăzut, însă de un lucru simplu ar trebui să se țină cont și anume de faptul că Târgoviștea a fost, cu secole în urmă, Cetate de Scaun a Țării Românești și că s-ar cuveni ca aceasta să fie stabilită ca viitoare reședință a unui județ mai mare, numit, probabil, Muntenia
Încă nu se știe cu exactitate care va fi formula pe care o va expune spre negociere clasa politică, însă rămâne cert faptul că această reformă, mai devreme și nu prea târziu, trebuie făcută.
Autor: Geo Badea
