În ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, transmisă live de Bazar TV, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a făcut două anunțuri importante pentru iubitorii sportului județean, dar și pentru jucătorii echipei fanion din Dâmbovița, Chindia Târgoviște.
Acesta a anunțat că CJD își va respecta obligațiile contractuale privind proiectul noului stadion de la Târgoviște, care va fi construit lângă UM Gară și va fi plătită prima tranșă de 17 milioane de lei în următoarele zile.
„Vom plăti și prima parte către CNI de 17 milioane de lei. Vineri am primit adresă din partea CNI, astăzi le-am răspuns, vom plăti o parte din suma noastră pentru a începe lucrările, așa cum au promis constructorul și proiectantul, până în luna iunie – iulie, Consiliul Județean va preda proiectul tehnic, planul de amplasament a fost predat. Va fi predat și proiectul tehnic finalizat și în lunile iulie – august vor debuta lucrările la noul stadion de la Târgoviște” , a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Cel de-al doilea anunț făcut de președintele Consiliului Județean Dâmbovița a fost că miercuri, 29 martie, vor fi virați 600.000 de lei în contul echipei AFC Chindia Târgoviște. Consiliul Județean vine în sprijinul clubului, care trece prin momente grele, fotbaliștii ne mai fiind plătiți de aproximativ patru luni, potrivit GSP.ro.
„Mâine dimineață, împreună cu președintele clubului Chindia Târgoviște, voi semna contractul și miercuri vom vira suma clubului pe care au cerut-o. Vrem să astupăm toate discuțiile care sunt astăzi prin anumite medii. Consiliul Județean va vira suma 600.000 de lei clubului Chindia Târgoviște” , a mai anunțat președintele CJD, Corneliu Ștefan.