Una din marile virtuți ale omului este smerenia, adică acea putere de a se vedea așa cum este, cu păcatele și cu virtuțile sale, dar mai ales, a ști ce să facă pentru a se îndrepta.
Dacă privim cu onestitate în lumea noastră, am vedea cu destulă ușurință numeroși semeni slăbănogiți de boli, de alții sau de situații mizerabile. Am vedea mulți slăbănogiți care nu au prieteni care să desfacă acoperișul lumii, lăsând să zboare către Cer rugăciunea iubirii și a solidarității, ci se mulțumesc să facă totul pentru a-i slăbănogi ei pe alții, pentru că nu doresc să scape de nefericirea ce-i bântuie, ci dintr-un spirit de solidaritate înțeleasă pe dos ar dori să-i facă pe cât mai mulți ca ei, perpetuând răul, idolatrizându-și starea și mai ales descoperindu-se judecători ai aproapelui, împărțitori de dreptate, așa cum o văd ei, strâmbă și mai cu seamă pururea cârtitori.
Îi recunoașteți cu ușurință pe rețelele de socializare, acolo unde caută nod în papură oricui, unde se cred vocea adevărului și stâlpii dreptății, uitând sărmanii că ei trebuie să caute vindecare, nu să împroaște cu neputința lor spațul public.
Desigur, se cred importanți, se cred mari, se cred justițiari, dar nu sunt decât numai niște slăbănogi rămași fără prieteni care-i să-i ajute să iasă din labirintul oglinzilor propriului ego și să ceară vindecare. Pentru că nu a fi slăbănogit, adică bolnav de ceva este o mare problemă, ci a nu căuta vindecare! Iar, dacă de îmbolnăvit ai mai multe șanse să te îmbolnăvești singur, de vindecat, în niciun caz nu vei putea singur. Ai nevoie de prieteni, fideli, jertfitori și iubitori care să creadă în tine contra oricăror valuri de ură și de întuneric ce te asaltează, care să-ți fie alături, care să te ridice pe patul încrederii lor și să te poarte către Cel ce Singur poate vindeca orice și mai ales poate ierta totul. Spre aceasta trebuie orientată orice bună zbate, spre prietenie, spre dăruire și spre vindecare! Altfel, slăbănogeala va rămâne închisoarea propriei libertăți și semnul falimentar al lipsei de iubire, de prieteni și de sens.
Să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru prietenii pe care-i avem, pentru cei puțini și sinceri, cu inima alături mereu de noi și gata de a sparge orice acoperiș ne-ar separa de bucuria vindecării!
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște
